Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a dezvăluit care sunt inamicii creierului uman. Doctorul este speriat de efectele acestora, precizând și cum putem menține o sănătate mintală bună. În plus, vorbitul cu voce tare ține creierul viu.
„Creierul are cinci dușmani: stresul, zahărul, alcoolul, tutunul – pentru că strânge vasele – şi drogurile. Acestea din urmă mă îngrozesc. Putem să menținem sănătatea mintală cu gânduri bune, optimism, zâmbet, activitate pozitivă, citit, scris şi exercițiu fizic.
Memorarea şi desfășurarea activităţilor cu voce tare ne ajută nespus de mult. Să vorbim singuri. Să zicem: «Acum am luat cartea». «Acum am dus cheile la maşină». Deci să vorbim, să spunem cuvintele, să facem gesturile și să memorăm.
Toate lucrurile trebuie să curgă ca un râu. ”, a declarat medicul neurochirurg Vlad Ciurea, conform Fanatik.
Orele la care creierul funcţionează cel mai bine
Există două intervale de timp în care creierul nostru funcţionează cel mai bine e timpul zilei, fără să-l bicium cu cafele, spune cunoscutul prof. dr. Vlad Ciurea.
“Mă gândesc ce am eu de făcut și să mă contraactivez pentru elementele esențiale cu cele două perioade de activitate cerebrală, între 10-12 și 16-18 şi atunci mă concentrez pe acestea.
Aici, între aceste ore, funcționăm cel mai bine, este dovedit cerebral. Fără biciuire, fără multitudini de cafele, merge creierul perfect.
Iar la prânz, dacă se poate să mâncăm ceva foarte, foarte ușor, nu trebuie să fie copios ca să te poți concentra mai departe la ceea ce ai de făcut”, a spus prof. univ. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.
Când e bine pentru creier să bem cafeaua
Cafeaua de dimineaţă face bine creierului, dar şi cea de după-amiază este binevenită, contrar a ceea ce se credea, asigură cunoscutul prof. dr. Vlad Ciurea.
“Cafeluța de dimineață este obligatorie, iar orele la care o bem depind de organism. Pledez pentru cea de după-amiază, după acea alimentație ușoară care este la prânz. Acea cafeluță face foarte bine după-amiază, când pornesc partea a doua a activității, deci ajută creierul.
De asemenea, şi hidratarea ajută mult creierul, la fel cu lucruri foarte ușoare pentru alimentație, după care poți lucra în continuare.
În jurul orei 19:00 se recomandă să oprești activitatea și este bine ca ultima masă să nu o iei decât până în ora 20:00 și să nu fie grea, că nu ai timp să digeri până dimineață” a mai spus profesorul.
Prof. dr. Vlad Ciurea: “În somn, creierul se reface”
„Se ştie că popoarele germanice au introdus regula lui 8: opt ore de lucru, opt ore de administrație și opt ore de odihnă. Şi, atunci, organismul se poate reface și “bijuteria” funcționează în condiții foarte bune.
Şi ultimul lucru pe care toți îl tăiem este odihnă sau nu știm să ne odihnim, facem tot ce e posibilul să nu ne odihnim.
Dar în somn ne refacem, în somn “bijuteria” se liniștește și poate funcționa, în somn toate procesele nervoase majore (memoria, gândire, atenția) se curăță, pentru că e un chimism al lor și se repornesc în somn pentru a doua zi”, a spus prof. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.