Ce înseamnă „a te trage curentul”. Medicul Mihail Pautov: „Nu este un mit românesc. Atunci când frigul, sau curentul te trage la ureche sau la gât sau poate la spate, vasele de sânge se contractă, străjerii noștri pleacă”

Update noiembrie 13, 2023 Medicul Mihail Pautov a vorbit despre „a te trage curentul”. El a explicat că frigul duce la contractarea vaselor de sânge. Pentru că în vasele de sânge se află celulele albe care ne apără de bacterii, acestea dispar din cauza frigului, iar bacteriile „își fac de cap”. Medicul Mihail Pautov spune că, curentul există și favorizează patogenii care creează diverse inflamații și dureri.

Celulele albe țin de imunitatea noastră și ne protejează. Sunt ca niște străjeri la zidul unei cetăți. Stau în fața zidului zi și noapte și ne protejează. Avem și bacterii, patogeni, care stau și aștepată momentul ideal să intre în cetate”, a explicat medicul Mihail Pautov, pentru Antena 1.

medicul Mihail Pautov
(medicul Mihail Pautov)

Medicul a explicat că dacă cineva care a stat în curent s-a ales cu o măsea umflată, înseamnă că avea deja o mică bacterie pe care corpul o ținea sub control. Infecția a răsărit pentru că globulele albe au fost afectate de frig și nu au mai putut lupta cu bacteriile.

„Când stăm pe loc aerul de lângă corp se încălzește și el. Stăm ca într-o pătură de aer cald. În momentul în care avem de-a face cu vântul, fie că stăm între două geamuri deschise, fie că mergem cu trenul și e geamul deschis, fie că mergem cu autocarul și sunt două geamuri deschise, suflă curentul și aduce temperatura corpului mai aproape de temperatura camerei.

Pe studii s-a demonstrat că este nevoie de o scădere de 2 sau 3 grade Celsius ca acești străjeri să plece. Acești străjeri stau în vase de sânge care la frig se contractă.

Atunci când frigul, sau curentul te trage la ureche sau la gât sau poate la spate, vasele de sânge se contractă, străjerii noștri pleacă (celulele albe care ne protejeză de bacterii) și ceea ce se întâmplă este că un patogen rămâne singur și mai cheamă prieteni.

Atunci pot să apară durerea, inflamația, otita, de exemplu. M-a tras curentul și mi s-a umflat o măsea. Era o bacterie deja. Era un mic abces acolo, pe care corpul îl ținea sub control. Ne-a tras curentul, străjerii pleacă și infecția asta răsare. Iată că acest curent există!”, a mai explicat medicul Mihail Pautov.

În concluzie, expresia „te trage curentul” este numai parțial adevărată: frigul nu este o cauză directă, însă contribuie la nașterea și intensificarea unor dureri de dinți și urechi, de cap, de spate, dureri musculare, potrivit medicool.ro.

Dacă punem un copil să stea lângă un ventilator sau fix în curent, între două geamuri, și acel curent înseamnă aer rece care o să sufle în permanență pe lângă el, e posibil să „îl tragă curentul”, a punctat medicul.

Deci, atenție, acesta nu este chiar un mit, are adevăr și are o logică științifică. Dar dacă între cele două geamuri nu stau copii și clasa e pur și simplu aerisită, în clasă poate să fie și 10 grade Celsius, și 5 grade Celsius:

copiii pot sta liniștiți, pentru că sunt încălziți de hainele lor și de propria lor temperatură. Important este să nu stea fix în aer rece care bate, care suflă spre ei”, a conchis medicul Mihail Pautov într-o intervenție la Digi24.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.