Unui copil i s-a îngălbenit pielea, de la mâncat portocale. „A început să se îngălbenească și am fost destul de îngrijorată

Update octombrie 7, 2022 O mămică a intrat în panică după ce copilul său a început să capete o nuanță galbenă. Charlotte Travers, în vârstă de 32 de ani, l-a dus pe Thomas, de șase ani, la medic pentru a afla ce se întâmplă cu el.

Femeia a fost uimită să descopere că problema a fost cauzată de faptul că băiatului a mâncat prea multe mandarine și portocale, potrivit b1tv.

Unui copil i s-a îngălbenit pielea, de la mâncat portocale. „A început să se îngălbenească și am fost destul de îngrijorată 1

A început să se îngălbenească și am fost destul de îngrijorată pentru că poate fi un semn de insuficiență renală sau hepatică. La programarea inițială, medicul a spus că principalul simptom al insuficienței renale sunt ochii galbeni, pe care Thomas nu îi avea.

Uneori copiii pot avea pielea pătată de la joaca în noroi sau nisip, dar asta era mai mult decât atât, așa că am făcut analize de sânge pentru a exclude orice, dar toate au ieșit normale”, a declarat Charlotte Travers, notează gandul.ro.

Fructele cu nivel ridicat de betacaroten pot îngălbeni pielea

Testele medicale au semnalat niveluri neobișnuit de ridicate de betacaroten, care este o vitamină care se găsește în special în alimentele de care au culoarea portocalie. Potrivit medicului de familie, aceste fructe portocalii au cauzat schimbarea pielii copilului.

I-am spus medicului despre dieta sa generală – lucruri precum că mănâncă multe fructe și legume și că îi place brânza. Nici într-un milion de ani nu m-aș fi gândit că asta a fost cauza îngălbenirii pielii sale”.

S-a dovedit științific că un consum ridicat de alimente care conțin betacaroten, cum ar fi morcovii, dovleacul, cartofii dulci, face ca pielea să se îngălbenească, potrivit Kanal D.

Este inofensiv din fericire, oamenii beau shot-uri de betacaroten pentru a se bronza mai mult, așa că, din fericire pentru el, mănâncă în continuare la fel de multe portocale. Când doctorul ne-a spus despre ce cauză a fost, amândoi am crezut că este absolut hilar. Acum glumim și îi spunem Thomas Simpson”, a mai declarat aceasta.

Odă pentru sănătate, cu mandarine, portocale și grepfrut

Toate citricele sunt extrem de bogate în vitamina C și antioxidanți, au un conținut mare de apă și prin urmare un efect diuretic. Pe lângă toate acestea, conțin și multe alte vitamine și minerale, esențiale pentru un echilibru nutrițional complet, potrivit doc.ro.

Daca inlocuim deserturile bogate in zahar si grasimi cu felii parfumate si reci de citrice putem obtine in scurt timp o reducere a stratului de grasime abdominal, diminuarea aspectului celulitei si un aspect general mai tonic.Un alt secret al vietii sanatoase este introducerea sucului de limete in dressingul de salate, peste si fructe de mare, dar si legumele sau carnea de pasare, gatite la gratar. Pe langa aroma exotica speciala, limetele au la fel de putine calorii precum lamaia- doar 30 la 100g, dar foarte multe proprietati antioxidante, antiinflamatorii și antibacteriene.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.