Criza vârstei la femei şi bărbaţi, după 45 de ani. „Ajungem să ne purtăm ca nişte copii…ajungem să fim supracolorați, purtând până la 6 culori în loc de două”

Update octombrie 17, 2022 După 45 de ani, femeile își doresc validarea de la partenerul de acasă ori a unui anumit tip de bărbat, în timp ce pentru bărbați, aceasta trebuie și poate să vină de oriunde.

”Pe măsură ce îmbătrânim, în funcție de vizibilitatea pe care am avut-o până în momentul în care bătrânețea se declanșează, evident că nu se acceptă noțiunea de bătrânețe sub nicio formă.

Criza vârstei la femei şi bărbaţi, după 45 de ani. „Ajungem să ne purtăm ca nişte copii...ajungem să fim supracolorați, purtând până la 6 culori în loc de două” 1

Există tipuri de disfuncționalități psiho-emoționale care ne îndepărtează de realitate, respectiv când imaginea noastră de sine este diferită de cea reală, ajungem să ne cumpărăm hăinuțe ca pentru oameni de 20 de ani, noi având 40, ajungem să fim supracolorați, purtând până la 6 culori în loc de două, ajungem să vorbim și să ne purtăm ca și copiii noștri, chiar dacă noi avem 45 sau 50 de ani.

Tulburările afective de tipul tulburare de panică și/sau tulburare de anxietate contribuie foarte mult la această destabilizare psiho-emoțională, în direcția realitate exclusiv, în direcția căutării tinereții veșnice”, a explicat psihologul Radu Leca, citat de romaniatv.net.

Potrivit psihologului, criza femeii de la 45 de ani vine însoțită și de un conținut psiho-sexual, psiho-erotic, care ”perturbă viața socială, de familie, viața afectivă și emoțională a femeii.

La fel ca și în cazul bărbaților, femeile caută validare, dar, în cazul în care ele sunt fericite acasă, vor căuta această validare erotică/sexuală în partenerul de acasă. Pe când bărbații, în majoritate, caută validarea oriunde, nu doar acasă.

În cazul în care femeia este divorțată, va căuta validare sexuală către doar un anumit gen de bărbat pe care și-l dorește, pe când, dacă bărbatul este divorțat, va căuta validare în orice tip de femeie, neținând cont de categoria din care face parte”, a concluzionat Radu Leca.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.