Viziunea pare că a făcut parte din viaţa antreprenoarei de origini elvenţiene Anja Graf încă din adolescenţă: aceasta a determinat-o să renunţe la liceu, chiar cu preţul relaţiei cu părinţii, pentru antreprenoriat, cât şi la primul business, din industria modelingului, pentru cel de al doilea, care avea să rescrie regulile din piaţa globală a chiriilor. De câţiva ani însă, viziunea ei focalizează pe România.
„Totul a început cu mine căutând astfel de camere în Zürich. M-am născut în apropiere de acest oraş, iar în liceu aveam o agenţie de modeling împreună cu nişte prieteni, astfel că m-am găsit în situaţia de a căuta astfel de camere de închiriat pentru modele. Nu le găseam – aşadar am închiriat nişte spaţii, am renovat apartamentele respective şi am cazat modelele acolo.
Fiindcă am fost mereu o persoană ambiţioasă şi nu am avut atât de mult succes cu agenţia de modeling pe cât speram, am renunţat la liceu când aveam în jur de 17 ani şi m-am concentrat în totalitate pe business”, îşi începe povestea Anja Graf, antreprenoarea de origine elveţiană care a făcut din România casă, dar şi cel mai nou pariu de investiţii în real estate. Descrierea face parte din istoria pe care ea însăşi a ales să o împărtăşească într-o întâlnire cu presa, cu prilejul lansării pe piaţa locală a Vision Apartments, un business devenit sinonim cu închirierea apartamentelor mobilate şi cu servicii incluse în întreaga lume, scrie businessmagazin.ro.
Fondată în 1999 în Elveţia, compania s-a dezvoltat rapid, trecând de la stadiul de start-up la lider de piaţă în Elveţia, cu o prezenţă globală. Vision Apartments reprezintă şi noua viaţă a fostului hotel Ramada Majestic aflat pe Calea Victoriei, în apropierea Teatrului Odeon din Capitală. Achiziţionat de antreprenoarea de origine elveţiană în pandemie, în 2021, într-o tranzacţie de 20 de milioane de euro, acum acesta urmează să îşi deschidă porţile sub conceptul care i-a adus succesul antreprenoarei – cel al apartamentelor servisate. Hotelul este unul dintre cele mai recente proiecte inaugurate în grupului ce deţine proprietăţi imobiliare evaluate la peste 2 miliarde de euro, potrivit reprezentanţilor companiei.
După ce a renunţat în primă etapă la liceu, istoria de business a Anjei a continuat cu un alt punct – de data asta pe care l-a pus afacerii cu modele, când avea în jur de 20 de ani, pentru a se concentra pe businessul din imobiliare Vision Apartments. Decizia a fost una inspirată, având în vedere că, după doi-trei ani în acest business, veniturile ajunseseră deja la 300.000 de franci elveţieni. Rezultatele au fost convingătoare şi pentru părinţii săi, care nu au încurajat decizia să renunţe la şcoală: „Fiindcă am renunţat la şcoală, relaţia mea cu părinţii nu era foarte bună, aşa că m-am mutat în unul dintre aceste apartamente, iar după doi-trei ani în care părinţii nu au mai auzit de mine, a venit tatăl meu şi m-a întrebat ce fac.
I-am prezentat businessul, care avea stadiul de cinci angajaţi la acea vreme.” Impresionat, tatăl i-a spus că dacă găseşte o clădire pe care să o cumpere, îi va oferi o parte din moştenirea pe care ar primi-o, aşadar a decis să îi ofere atunci suma ce a stat la bazele următoarei etape din evoluţia afacerii: „Mi-a dat un milion de franci elveţieni, am cumpărat prima clădire, iar acela a fost adevăratul început al Vision Apartments, în 1999. Dacă la vremea respectivă cineva mi-ar fi spus că vom avea un portofoliu de peste 2.500 de apartamente pe care le deţinem – aş fi spus persoanei că visează”. În prezent, compania oferă soluţii personalizate pentru locuinţe temporare în sute de locaţii din lume. Per ansamblu, au un grad de operare de peste 90% în întregul business şi previzionează la fel pentru pentru primul an de operare al proiectului din Bucureşti.
În noiembrie 2022, au cumpărat şi platforma Accomodeo, care are un model similar cu platforma Booking, dar se concentrează pe clienţii corporate şi oferă cazare pentru angajaţii din corporaţii. Este impresionant faptul că se aşteaptă ca platforma să ajungă la o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro până la sfârşitul anului şi să crească la 78 de milioane de euro în următorii trei ani. Ţinta pentru platformă este fie să devină publică, fie să găsească un investitor în aceasta.