Rucsandra Hurezeanu a făcut o afacere de milioane de euro în urma concesionării unui izvor termosalin de la Herculane

Update august 8, 2024 Rucsandra Hurezeanu a făcut o afacere de milioane de euro în urma concesionării unui izvor termosalin de la Herculane 1

Rucsandra Hurezeanu este cea care a pornit în piaţa locală, în 2005, prima companie de dermatocosmetice, Ivatherm, în urma concesionării unui izvor termosalin de la Herculane, brandul având astăzi o prezenţă internaţională în 15 ţări, în Europa, Asia şi Orientul Mijlociu.

Anterior, antreprenoarea a lucrat timp de un deceniu în marketing şi vânzări, în unele dintre cele mai mari companii farmaceutice din România şi Franţa. Este absolventă a Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi a unor cursuri de economie la Paris, urmate de un doctorat în ştiinţe medicale, scrie businessmagazin.ro.

Printre marile sale pasiuni se numără şi lectura, aşa că în zona de business, scriitorii pe care îi recomandă sunt: Malcolm Gladwell, Dale Carnegie, Jack Trout şi Seth Godin.

Spune însă că îi plac şi lecturile din sfera spiritualităţii, a conexiunii cu Dumnezeu, precum şi cele de psihologie, printre scriitorii favoriţi din această nişă numărându-se Eckhart Tolle, Deepak Chopra, Brene Brown şi Marianne Williamson.

Ivatherm este astăzi în primii 5 jucători pe piața de dermocosmetice din România și are o prezență internațională în 15 țări, în Europa, Asia și Orientul Mijlociu.

De-a lungul timpului Rucsandra Hurezeanu a primit nenumărate premii și recunoașteri. Face mentorat pentru antreprenori în cadrul mai multor asociații, este membru al juriului in concursul Antreprenorul anului organizat de EY. În 2021 a fost desemnată de către mediul de business pe locul 19 între cei mai admirați CEO din România. Ea este astăzi Vicepreședintele Organizației Patronale a Industriei Cosmetice.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.