Update iulie 8, 2022 Brad Pitt a anunțat că suferă de boala orbirii faciale. Medicul Gabriel Diaconu spune că acest diagnostic să aibă legătură cu lunga lui bătălie cu consumul de alcool.
Dacă te întâlnești cu Brad Pitt pe stradă sunt șanse mari ca el să nu te mai recunoască a doua oară când vă întâlniți și asta pentru că faimosul actor ar suferi de „orbire facială”, sau prosopagnosia, o boală care îi afectează capacitatea de a recunoaște fețele altor oameni, scrie CNN.
Cu toate că nu a fost diagnosticat de un doctor, actorul de 58 de ani a spus într-un interviu pentru GQ că totuși crede că suferă de această boală. „Nimeni nu mă crede”, a spus Pitt. „Vreau să mă întâlnesc cu altcineva [care are boala]”.
Pitt a spus pentru GQ că ar vrea să își aducă aminte fețele oamenilor pe care îi întâlnește și că se teme că problemele sale de sănătate i-au făcut pe alții să creadă că este o persoană rece, anunță Digi 24.
Prosopagnosia este o boală neurologică ce îi poate face pe cei afectați să nu își mai recunoască prietenii sau chiar membrii familiei, potrivit Institutului Național de Sănătate din SUA.
Tratarea bolii implică dezvoltarea de metode alternative de identificare a persoanelor cunoscute cum ar fi recunoașterea lor după voce. Unele cercetări arată că boala s-ar putea să afecteze până la 1 din 50 de persoane din toată lumea.
Pitt a mai vorbit în 2013 despre faptul că ar suferi de această condiție atunci când a spus că boala este motivul pentru care petrece așa de mult timp acasă.
Medicul Gabriel Diaconu: „Brad Pitt a declarat recent că suferă de ”orbire facială”.
Bine, asta dacă citești presa tabloidă, capabilă uneori de groaznice cacofonii medicale. Sună oricum mult mai bine decât dacă ar fi spus ”prosopagnozie”. Despre acest din urmă cuvânt mulți colegi de-ai mei în facultate credeau, pe bună dreptate, că se referă la o inabilitate de-a recunoaște prosoapele.
Ce este ”orbirea facială”, respectiv prosopagnozia? Termenul e printre preferații mei din neurologie, ca și patologia aparte pe care o delimitează, respectiv unele sindroame fascinante psihiatrice.
Cuvântul grec pentru ”față” este ”prosopos”. De-aia când spui ”mă șterg pe față cu prosopul” unui grec, s-ar putea să-l pufnească râsul și să-ți ureze succes.
Agnoziile, pe de altă parte, sunt o categorie de simptome, sindroame sau boli neurologice îndeosebi manifestate prin deficitul, sau lipsa capacității de a formula anumite concepte, sau reprezentări mentale. Spre exemplu agnozia digitală, sau ”finger agnosia”, manifestare a altui sindrom aparte (Gerstmann) e definit de imposibilitate de a distinge degetele între ele cu ochii închiși, din cauza afectării unei părți a lobului parietal ne-dominant. Și mai spectaculos, hemi-asomato-gnosia se referă la pierderea, temporară sau definitivă, a capacității de-a observa, identifica sau folosi o jumătate a corpului, în urma de obicei unui infarct cerebral masiv. Mult mai des i se spune ”neglijență corporală”
Finalmente, anosognozia se referă la lipsa parțială, sau completă, de conștientizare a unei boli, simptom parte unor afecțiuni neurologice sau psihiatrice. Spre exemplu unele persoane cu schizofrenie nu-și dau seama că au schizofrenie. Sau, în anumite accidente cerebrale care implică lobul occipital, persoana poate să fie oarbă și să nu-și dea seama de asta (cecitate corticală).
Prosop-agnozia este o inabilitate de a recunoaște fețe. Cum traduci asta în limbaj de rând? Cu siguranță nu ”orbire facială”, o strâmboșenie adaptată din termenul englez ”facial blindness”, și el patinat din alt termen, ”color blindness” (ceea ce noi numim daltonism).
Sunt două feluri de prosopagnozie, funcție de partea din creier afectată. O variantă este aperceptivă, adică o inabilitate de a observa trăsăturile feței. Cealaltă variantă este amnestică. Adică le observi, dar le uiți.
Varianta aperceptivă implică o parte a creierului temporal absolut specială, care se cheamă gir fusiform. Cealaltă are drept cauză afectarea polului anterior al aceluiași lob temporal.
Persoanele care suferă leziuni, din orice cauză, a uneia, celeilalte sau ambelor părți din cortexul temporal vor avea probleme fie să recunoască, fie să identifice, fie să-și aducă aminte de fețe familiare. Asta dă naștere, uneori, unor probleme pe cât de simpatice pe atât de spectaculoase, ce-i drept într-un fel morbid.
Oliver Sacks, faimosul neurolog și autorul unor cărți legendare (Awakenings, spre exemplu), suferea de prosopagnozie. El nu intră foarte mult în detaliu despre cauzele sindromului său, dar dacă citești printre rânduri, ca psihiatru, poți să deduci, spre exemplu, că anii în care a abuzat de stimulente și cocaină s-ar putea că i-au lăsat lui Sacks anumite probleme. Ca și istoricul lui de migrene cu aură, de care Sacks suferea.
Primul meu pacient cu prosopagnozie a fost o femeie de aproximativ 60 de ani, venită într-o gardă la Spitalul Municipal, care-și pierduse conștiența pe stradă, și venise cu ambulanța. Era foarte drăguță, am intrat, am făcut cunoștință, i-am luat o scurtă anamneză și mi-am dat seama că n-aveam tensiometrul la mine. M-am dus înapoi la cabinetul asistentelor să-l iau și, când m-am întors, se uita mirată la mine. ”Cine sunteți dumneavoastră?”.
Am ridicat sprâncenele, tocmai ce plecasem. ”Vocea e familiară, dar nu vă recunosc”. Ca să n-o lungesc, doamna avea o meteahnă, de fapt mai multe. Meteahna ei se numea consum prelungit și abuziv de bere, pe care o îndoia cu vin de proastă calitate. Anii lungi de alcool îi arseseră, la propriu, lobul temporal, până când a făcut o criză convulsivă pe stradă.
Prosopagnozia poate genera două sindroame psihiatrice aparte, mai exact Capgras și Fregoli, sau ceea ce noi numim ”paramnezii reduplicative”.
Paramneziile sunt false identificări mnestice, sau de memorie. Se mai numesc, ingenios, ”iluzia sosiilor”, mărturie a faptului că vederea este cumva implicată.
În Capgras persoana crede, delirant, că o persoană cunoscută, sau un membru al familiei, a fost înlocuit de o sosie, ale cărei intenții de obicei sunt malițioase, rareori neutre. Se conjugă acest sindrom cu credințe paranoide, adeseori, că intrusul vrea să îi fure lucruri, averea, sau să-i facă rău. Un criteriu ușor de diagnostic e să rogi ”sosia” să treacă în spatele unui panou și să vorbească pacientului. Îi va recunoaște cu ușurință vocea, dar nu-i va recunoaște fața.
Mai rar, și nu mai puțin fabulos, e varianta Fregoli, în care persoana (cu prosopagnosie) crede că persoane străine sunt de fapt cunoscuți deghizați. Se întâmplă în parafrenii, sau sindroame organice involutive mai avansate, sau în episoade psihotice acute.
Mie mi s-a întâmplat la începutul carierei, într-o gardă, în care o domnișoară proaspăt adusă de la alt spital după ce-am început discuția deodată se uită la mine și mă întreabă ”de ce nu m-ai sunat aseară”, foarte familiar. I-am explicat că e prima oară când ne vedem, la care mi-a făcut dibaci cu ochiul și mi-a spus ”ei, lasă, văd bine că te-ai costumat în doctor, dar eu știu de fapt cine ești”. Din păcate pentru ea, nu știa (anosognozie) că are un episod acut de manie, din păcate pe fondul unui accident vascular cauzat de două obiceiuri, unul sănătos altul ba: folosirea de contracepție orală, respectiv fumatul.
Are Brad Pitt prosopagnozie? Foarte probabil. Are vreo legătură cu lunga lui bătălie cu consumul de alcool? Mai mult decât posibil.
Etilismul, în România, continuă să fie endemic, respectiv afectează viața a sute de mii de români. Unii dintre care vor trăi mai mult sau mai puțin cu lobul temporal bușit, cu simptome care mai de care mai diverse, pe care le vor duce ocazional la doctor.
Cu care prilej n-o să-i recunoască fața, sau n-au să și-o aducă aminte.
Din păcate nu avem soluții terapeutice pentru astfel de sindroame de tip paramnestic, în mică măsură corectabile terapeutic, și doar cât privește complicațiie lor, fie că sunt în calitatea vieții, respectiv ocazionalele convulsii sau episoade confuzionale. Când sunt de cauză toxică, poți să adresezi toxina. Când sunt de cauză metabolică, asemenea. Când deja dauna organică e constituită, prea puțin mai e de făcut”.
