Update februarie 6, 2023 Turcia a fost zguduită de un alt cutremur puternic. Centrul Seismologic Euro-Mediteranean anunță că seismul a avut o magnitudine de 7,7.
“Acum două minute a fost o replică atât de mare încât am crezut că o să cadă totul peste noi. Noi am fost în spital, la etajul trei, am așteptat să se termine puțin pentru că încă se mai zgâlțâia, am ieșit afară.
Toți pacienții, cei care pot să se miște, sunt afară. Noi am venit și stăm în mașină, este absolut îngrozitor. Nu știm efectiv unde să fugim, nu știm ce să facem și este o vreme teribilă. Lumea este afară, panicată, în ploaie, este de neimaginat, nu știm ce să facem“, a declarat pentru Știrile Pro TV o româncă din Turcia.
Această replică vine la câteva ore după cutremurul devastator de luni dimineața, care a fost urmat de zeci de replici. Epicentrul cutremurului a fost înregistrat în provincia Kahramanmaraş. Seismul a fost resimțit puternic și în Siria – la Alep, Hama și Latakia, unde a lăsat în urmă un dezastru greu de imaginat.
Oamenii fug disperați pe străzi, la al doilea cutremur
Din cauza primului cutremur, mulți oameni se aflau deja pe străzi. În momentul în care au simțit cutremurul, oamenii au început să alerge haotic pe străzi, anunță stiripesurse.ro.
Situația este una cu adevărat dramatică în Turcia. Mai multe țări din regiune, inclusiv România, au trimis deja echipe de salvatori, dar în perioada recentă omenirea nu s-a mai confruntat cu o calamitate asemănătoare.
More footage of the impact of the #earthquake in #Turkey. pic.twitter.com/ZFymJOWk24
— NEXTA (@nexta_tv) February 6, 2023
More buildings are collapsing right now in Turkey in the aftermath of the earthquake. pic.twitter.com/yoZcnsUCfB
— Apex World News (@apexworldnews) February 6, 2023
Zece români prinși în zona unde s-a produs cutremurul devastator din Turcia au cerut repatrierea
Peste 1000 de persoane au murit în urma cutremurului și alte sute au fost au fost prinşi sub dărâmături. Printre cei prinși în zona afectată de cutremur sunt și 10 români, care au cerut Ambasadei României repatrierea.
Ministerul de Externe anunţă luni că Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice de către un grup de studenţi români, care se aflau cazaţi la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremur, anunță Kanal D.
Aceștia erau studenți care se aflau în Turcia prin programul Erasmus.
Nouă studenți și un profesor au cerut repatrierea
Grupul de cetăţeni români, alcătuit din nouă studenţi şi un profesor coordonator, a solicitat asistenţă consulară şi sprijin pentru repatriere.
Saddened by the loss of precious lives and destruction caused by the earthquake in Turkey, Syria and Lebanon, we all express our heartfelt sympathy and condolences to our brothers in Turkey, Syria and Lebanon @Apple @PTIofficial @OfficialDGISPR pic.twitter.com/aWuNC4EiHK
— UMER KHAN SULAMANZAI ❤️ OFFICIAL (@UmerSulamanzai) February 6, 2023
O echipă consulară mobilă a Ambasadei României i-a preluat pe cetăţenii români și urmează să îi repatrieze.