Update septembrie 6, 2021 Doi români se află între primii 20 de pianiști ai tuturor timpurilor, într-un top realizat de BBC Music.
Liviu Mihai a scris: „Într-un clasament realizat de către BBC Music, doi dintre primii 20 de pianiști all time sînt români. Este vorba despre Radu Lupu (15) și Dinu Lipatti (6). Primele trei locuri sînt ocupate în ordine de Serghei Rachmaninov, Arthur Rubinstein și Vladimir Horowitz”.
Despre Radu Lupu, BBC a scris: „Pianistul român evaziv a ajuns la faimă la începutul anilor 1970 după ce a câștigat câteva competiții vitale, printre care Van Cliburn (1966) și Leeds (1969) – totuși stilul său de interpretare este cu adevărat departe de ceea ce credem că este un „câștigător tipic al competiției” ‘.
Lupu este un interpret nepretențios, lipsit de furnirul strălucitor al unora dintre colegii săi mai tineri: cu prezența scenică a unui urs cu barbă și, de obicei, așezat pe un scaun, mai degrabă decât pe un scaun de pian, el prezintă interpretări care sondează adânc sub suprafață, evitând direct repertoriu virtuos în favoarea marilor clasici vienezi. El este unul dintre cei mai profuni interpreți ai lui Brahms, Beethoven, Mozart și Schubert, evocând cu măiestrie estetica celorlalte lumi ale acestuia.
Tonul său este rotund, catifelat, accentul pus pe expresia cântecului și empatia muzicală; el nu „joacă niciodată la galerie”, dar oferă publicului impresia că participă la un schimb intim de idei. După ce a studiat, printre altele, cu Heinrich Neuhaus la Conservatorul din Moscova, Lupu menține în interpretarea sa o legătură cu pianiștii din „epoca de aur”.
Despre Dinu Lipatti, BBC a scris: „Lumea sonoră a lui Lipatti, articulată printr-o gamă infinită de dinamici, culori și texturi, i-ar fi garantat singur un loc printre nemuritorii pianului. De exemplu, subtilitățile rafinate, fine, ale Partitei sale de Bach bemol sunt extrem de numeroas și detaliile reflexelor sale sunt supraomenești.
Totuși, ceea ce diferențiază cu adevărat jocul său este că fiecare inflexiune pare să apară în mod natural din sufletul interior al muzicii. Această fuziune tentantă a rafinamentului tehnic suprem și a naturaleții dezarmante este cea care se află în centrul artei sale captivante. Pentru Lipatti, muzica era ceva de trăit și respira ca oxigenul creativ.
El a simțit același sentiment intuitiv de contact cu fiecare compozitor pe care l-a ales să cânte, fie că oboseala lumii se află în spatele celor mai frivole gesturi ale lui Mozart, fie complexitatea emoțională a valsurilor lui Chopin.
În 1947, la vârful carierei sale, Lipatti a fost diagnosticat cu boala Hodgkin și a murit trei ani mai târziu, la 33 de ani. „Lipatti avea calitățile unui sfânt”, a scris producătorul său de discuri Walter Legge. „Bunătatea și generozitatea sa au evocat credință, speranță și caritate în toți cei din jurul său.”
