Update iulie 1, 2021 Un oraș din Canada a luat foc, după ce temperaturile au ajuns la aproape 50 de grade.
Potrivit CNN, primarul Jan Polderman a emis ordinul de evacuare miercuri seara: „Toți locuitorii sunt sfătuiți să părăsească comunitatea și să meargă într-o locație sigură”, a spus el.
Lytton, care este situat la aproximativ 315 km de Vancouver, are o populație de 249 de locuitori. “Este cumplit. Întregul oraș este în flăcări”, a declarat Polderman, citat de stirileprotv.ro.
„A durat, de exemplu, 15 minute de la primul semn de fum până când, dintr-o dată, a apărut foc peste tot”, a mai spus el.
“La biroul administrației First Nation, era un zid de foc de vreo trei, patru picioare înălțime, care venea până la linia gardului. Am condus prin oraș și era doar fum, flăcări, firele erau în jos”, a spus Polderman pentru CBC News.
Temperaturile din Lytton au urcat marți la 49,5 °C, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Canada. A fost a treia zi consecutivă cu temperaturi record în această regiune, potrivit ECCC Weather British Columbia.
Valul de căldură, care a declanşat alerte de caniculă în zone în care trăiesc milioane de persoane, a provocat circa 500 de morţi în Canada şi cel puţin 16 în Statele Unite, punând presiune pe serviciile de urgenţă, în timp ce scăderea temperaturilor nu este aşteptată înainte de săptămâna viitoare.
Vezi aici Video: