Lockdown draconic la Shanghai – și persoanele testate negativ sunt izolate forțat

Update mai 3, 2022 Chinezii din Shanghai sunt deja de o lună în carantină și nu pare că vor scăpa prea repede. Și unele persoane testate negativ sunt obligate să intre în izolare.

În metropola Shanghai, de departe cea mai afectată şi ai cărei 25 de milioane de locuitori sunt închişi de o lună, oricine este testat pozitiv, chiar asimptomatic, este trimis într-un centru colectiv de carantină – cu confort şi igienă variabile, scrie digi24.ro.

Lockdown draconic la Shanghai - și persoanele testate negativ sunt izolate forțat 1

Se întâmplă ca locuitorii să fie băgaţi în autobuze în miezul nopţii pentru a fi evacuaţi. Mulţi locuitori sunt exasperaţi de aceste măsuri de izolare. Mai multe persoane care au fost testate negativ au declarat pentru AFP, citat de Agerpres, că au fost forţate să-şi părăsească locuinţele pentru a se izola în afara orașului. Unii dintre ei susțin că au fost duși chiar la câteva sute de kilometri de oraș.

„Nu am avut de ales”, afirmă Lucy, o rezidentă care preferă să nu-şi menţioneze numele de familie de teama unor eventuale represalii. „Poliţia ne-a spus că au fost prea multe cazuri pozitive în reşedinţa noastră”. Potrivit forţelor de ordine, a rămâne însemna să-ţi asumi riscul de a fi infectat.

Politica „zero Covid” a Chinei pare să eșueze, în condițiile în care, în ciuda măsurilor draconice, numărul cazurilor tot crește. Shanghai a raportat, luni, 7.137 de cazuri noi de infectare, în ușoară scădere față de ultimele 24 de ore.

Strămutată cu vecinii ei, în miezul nopţii, Lucy a fost trimisă la peste 400 km de casa ei într-un centru de carantină improvizat din provincia Anhui și nu ştie când se va putea întoarce acasă. Situaţia ei este departe de a fi un caz izolat. AFP a reuşit să discute cu alţi locuitori din Shanghai trimişi, de asemenea, în izolare în alte provincii.

Măsura controversată reflectă „presiunea puternică” a puterii asupra autorităţilor locale pentru a se ajunge la zero cazuri, a declarat Yanzhong Huang, specialist în probleme de sănătate în cadrul Consiliului pentru Relaţii Externe din Statele Unite. Funcţionari publici sunt concediaţi în mod constant pentru presupuse neajunsuri după izbucnirea unei epidemii.

Pentru a se proteja de o astfel de sancţiune, unii oficiali sunt, aşadar, tentaţi să recurgă la „măsuri excesive”, spune Huang.

Presiune pe autorităţile locale pentru a obţine zero cazuri

Măsura controversată reflectă „presiunea puternică” a puterii asupra autorităţilor locale pentru a obţine zero cazuri, a declarat Yanzhong Huang, specialist în probleme de sănătate în cadrul Consiliului pentru Relaţii Externe din Statele Unite, anunță Hotnews.

Funcţionari publici sunt concediaţi în mod constant pentru presupuse neajunsuri după izbucnirea unei epidemii.

Pentru a se proteja de o astfel de sancţiune, unii oficiali sunt, aşadar, tentaţi să recurgă la „măsuri excesive”, notează Huang.

Mutarea pacienţilor testaţi negativ poate fi însă şi o chestiune de „prevenire”, autorităţile anticipând o creştere a cazurilor de contaminare într-un anumit perimetru.

Potrivit agenţiei oficiale de presă Xinhua, câteva zeci de mii de cazuri de contact au fost plasate în izolare în provinciile limitrofe oraşului Shanghai. Cu toate acestea, mass-media nu menţionează cazuri negative.

Primăria din Shanghai nu a răspuns solicitărilor de precizări din partea agenţiei France Presse.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.