(Video) Coșmarul tancurilor rusești în drum spre Ucraina. Drona Switchblade 600. Bonus: Cehia a trimis „mai multe” tancuri T-72 Ucrainei

Ucraina începe să primească și armament ofensiv, atât de necesar pentru eliberarea țării. Până acum s-au descurcat foarte bine cu armamentul defensiv primit de la americani și britanici. Cehia a trimis tancuri în Ucraina, SUA trimite drone kamikaze care pot distruge tancuri rusești.

OSINTdefender: ” Switchblade 600 este mult mai mare decât 300 și cântărește peste 50 de kilograme, având în același timp o rază de acțiune de 50 de mile, spre deosebire de 300, care cântărește 6 kilograme și are o rază de acțiune de 6 mile, 600 va permite forțelor ucrainene să elimine rapid blindate grele, cum ar fi tancurile, de la distanțe mari.

OSINTdefender: “Oficialii americani din domeniul apărării au raportat că, în plus față de muniția tactică “Kamikaze” Switchblade 300, construită de AeroVironment, pe care SUA o trimite armatei ucrainene, le vor furniza și noul Switchblade 600, care transportă un focos antirachetă Javelin”.

Cehia a trimis Ucrainei „mai multe” tancuri T-72 și vehicule de luptă ale infanteriei de tip BVP-1, sub forma unui ajutor militar, a informat televiziunea de stat cehă marți, informează Reuters.

Publicația Wall Street Journal notează că acesta este primul transfer de tehnică grea de luptă (tancuri și blindate de fabricație sovietică, în acest caz) oferit de o țară NATO sub forma ajutorului militar pentru Ucraina, la cinci săptămâni de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

BVP-1 reprezintă versiunea cehă, produsă sub licență, a vehiculului sovietic de luptă al infanteriei BMP-1.

Concomitent, atât Cehia cât și Slovacia, care are graniță comună cu Ucraina, iau în considerare să pună la dispoziția Kievului propriile instalații industriale pentru repararea echipamentelor militare ucrainene avariate, potrivit www.digi24.ro

Visegrád 24: “Republica Cehă a devenit prima țară care a donat tancuri Ucrainei.
Viceministrul ceh al apărării, Tomáš Kopečný, spune că țara a trimis peste o duzină de tancuri T-72M modernizate, de concepție sovietică.
Este timpul ca NATO să trimită și acele S-300 și MiG-29!

The Drive/ War Zone, publicaţia de specialitate scrie că în rândul ţărilor NATO se află un număr mare de tancuri T-72, de fabricaţie sovietică, ereditate de către majoritatea statelor est-europene care au participat la fostul Pact de la Varşovia.

Soldaţii ucraineni sunt obişnuiţi cu tancurile T-72 şi beneficiază inclusiv de un număr impresionant de tancuri asemănătoare capturate de la trupele ruseşti.

Potrivit site-ului Oryx, care raportează în mod independent pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, pe baza cercetării tuturor imaginilor şi înregistrărilor făcute publice din spaţiul online, Rusia a pierdut 400 de tancuri, printre care şi modelele T-72 actualizate după 1990 sau tancuri T-80, T-90, anunță  adevarul.ro

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.