„Nucleara”. Președintele Franței, lovitură pentru Vladimir Putin. Cere oprirea completă a exporturilor de cărbune și petrol din Rusia către UE, după „crimele de război” de la Bucha

Update aprilie 4, 2022 Genocidul făcut de ruși în Rusia nu poate trece neobservat în condițiile în care țările vestice contribuie generos la finanțarea mașinii de război rusești prin importurile de gaz, petrol, cărbune. 800 de milioane de euro plătește Occidentul zilnic pentru aceste importuri.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că este „dorința sa” să vadă „săptămâna aceasta” un blocaj total al exporturilor rusești de cărbune și petrol către Uniunea Europeană, în urma descoperirii a ceea ce el a descris drept „crime de război” în orașul ucrainean Bucha, relatează CNN.

„Nucleara”

Vorbind luni la postul francez de televiziune France Inter, Macron a declarat că există „semne foarte clare” că au fost comise crime de război în Bucha și, „este destul de clar că armata rusă” este responsabilă pentru acestea.

„Nu putem lăsa să treacă neobservat. Trebuie să avem sancțiuni care să disuadeze cu ceea ce s-a întâmplat acolo (la Bucha – n.r.), ceea ce se întâmplă la Mariupol”, a spus el, potrivit g4media.ro

Macron a precizat că va avea discuții cu partenerii săi europeni în această săptămână cu privire la noi sancțiuni.

„Cei care se află în spatele acestor crime trebuie să răspundă pentru ele”, a spus el. „Trebuie să trimitem un semnal foarte clar că este vorba de demnitatea noastră colectivă și de valorile noastre pe care le apărăm. Nu există pace fără dreptate”, a adăugat președintele francez.

Franța este pregătită să ajute Ucraina în ancheta sa privind evenimentele de la Bucha, a declarat Macron, însă a refuzat să precizeze dacă președintele rus Vladimir Putin ar trebui să fie judecat pentru ceea ce s-a întâmplat acolo.

Scholz: Occidentul va impune noi sancțiuni Rusiei după Masacrul de la Bucha. Putin și susținătorii lui vor suferi consecințele

Cancelarul Germaniei a anunțat că aliații occidentali vor stabili noi sancțiuni împotriva Rusiei în următoarele zile, după atrocitățile comise de soldații ruși la Bucha, pe care le-a calificat drept crime de război.

„Nucleara”

Vom decide noi măsuri între aliaţi în zilele următoare” a spus Olaf Scholz, duminică, la puțin timp după apariția imaginilor și clipurilor cu crimele odioase comise de invadatorii ruși la Bucha, în regiunea Kiev.

Putin şi „susţinătorii săi vor suferi consecinţele”, a promis Scholz, afirmând că „crimele împotriva civililor sunt crime de război”, potrivit digi24.ro.

„Vom continua să punem arme la dispoziţia Ucrainei astfel încât această ţară să se poată apăra împotriva invaziei rusești”, a mai declarat Scholz.

Blinken: Imaginile cu ucrainenii uciși la Bucha sunt ca un pumn în stomac

Șeful diplomației americane, Antony Blinken, spune că imaginile ucrainenilor masacrați de armata rusă și lăsați pe străzi în orașul Bucha sunt ca un „pumn în stomac” și că cei responsabili de aceste odioase crime de război trebuie să fie trași la răspundere, relatează Reuters.

„Nucleara”

Comentariile lui Blinken vin într-un interviu pentru CNN, duminică, la puțin timp după publicarea imaginilor cu civilii ucraineni uciși de invadatorii ruși după retragerea acestora din zona Kiev, informează digi24.ro

„Vedem aceste imagini ca pe un pumn în stomac. Însă ce e cel mai important este să nu ne desensibilizăm la aceste imagini. Să nu normalizăm aceste lucruri. Aceasta este realitatea a ce se întâmplă în fiecare zi în care brutalitatea Rusiei împotriva Ucrainei continuă”, a spus Blinken.

Premierul Poloniei: Germania este principalul obstacol în calea unor sancțiuni mai dure contra Rusiei

Germania este principalul obstacol în calea impunerii unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, a declarat luni premierul polonez Mateusz Morawiecki în timpul unei conferințe de presă, adăugând că Ungaria nu le blochează, potrivit Reuters.

„Nucleara”

Declarația sa vine după ce premierul Viktor Orban a câștigat duminică alegerile parlamentare după ce s-a confruntat cu critici privind o poziție insuficient de dură față de agresiunea rusă în Ucraina.

“Trebuie să vedem că, indiferent de modul în care abordăm Ungaria, aceasta este a patra victorie de acest fel și trebuie să respectăm alegerile democratice… Germania este principalul blocaj în ceea ce privește sancțiunile. Ungaria este pentru sancțiuni”, a declarat Morawiecki, potrivit www.hotnews.ro

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.