Update April 1, 2022 Presa din România anunță că Germania a aprobat livrarea a 56 de tancuri de luptă către Ucraina. de fapt sunt 56 de TAB-uri vechi, din RDG, care necesită reparații. Germania evită cu orice preț să-și supere aliații ruși, nu trimite armament greu Ucrainei, permite doar livrarea de rebuturi.
TAB-urile, care sunt de tip Pbv 501, provin din armata est-germană din perioada Războiului Rece și fuseseră vândute Suediei, apoi revândute Republicii Cehe, care le va livra Ucrainei, potrivit ministerului, anunță stiripesurse.ro.
Potrivit legii germane privind controlul armelor de război, Consiliul Federal de Securitate trebuie să aprobe în orice moment exportul de arme care provin din Germania.
Publicaţia “Welt am Sonntag” anunță că această livrare nu poate avea loc imediat fiindcă TAB-urile necesită unele lucrări de recondiţionare, care pot dura câteva săptămâni.
“Welt am Sonntag” aminteşte de asemenea că fostul guvern german, condus de Angela Merkel, a respins în 2019 vânzarea TAB-urilor către armata ucraineană. Şi atunci firma din Cehia a adresat executivului de la Berlin o cerere în acest sens. Merkel şi guvernul său stabiliseră însă din principiu să nu livreze Ucrainei arme pentru a nu periclita dialogul cu Federaţia Rusă, informează dw.com.