Update April 1, 2022 Actorul Gerard Depardieu a denunţat “excesele nebuneşti inacceptabile” ale lui Vladimir Putin, el precizând că toţi banii obţinuţi din cele trei concerte ale sale din aprilie, de la Theatre des Champs-Elysees, vor ajunge la “victimele ucrainene”.
La 1 martie, Gerard Depardieu, considerat apropiat al lui Putin, a cerut oprirea armelor şi negocieri pentru pace în Ucraina.
Monstru sacru al cinematografiei franceze, Depardieu a obţinut un paşaport rus în ianuarie 2013, pe fondul dezacordului cu politica fiscală a preşedintelui François Hollande, informează stiripesurse.ro.
“Poporul rus nu este responsabil de excesele nebuneşti inacceptabile ale conducătorilor lor cum este Vladimir Putin”, a precizat într-un comunicat actorul care în trecut îl elogia pe liderul rus.
Depardieu va susţine cele trei concerte în 1, 2 şi 3 aprilie. “Totalitatea banilor din biletele pentru cele trei concerte va ajunge la victimele ucrainene ale acestui tragic război fratricid. Întotdeauna am avut o înclinaţie către poporul rus, descris atât de bine de Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Pasternak şi mulţi alţi artişti… Ceaikovski, Prokofiev, Şostakovici”, a afirmat actorul, citat de hotnews.ro.