Vladimir Putin „umflat” cu o vestă anti glonț? Pe stadion s-a afișat purtând o geacă de 12.000 de euro

Update martie 19, 2022 Vladimir Putin le-a vorbit vineri pe stadion rușilor cum o să fie un pic mai săraci în perioada următoare în lupta cu Occidentul. Pare că s-a asigurat de dragostea rușilor, purtând o vestă antiglonț sub geaca de 12,000 de euro.

Putin a urcat pe scena de pe stadionul Cupei Mondiale Luzhniki din Moscova îmbrăcat într-o jachetă Loro Piana de 10.000 de lire sterline (12.000 de euro) – în ciuda faptului că economia țării sale s-a prăbușit sub greutatea sancțiunilor occidentale – pentru a se adresa mulțimii fluturând steaguri naționale rusești și bannere marcate cu litera „Z” , care a devenit un simbol puternic al invaziei, transmite Daily Mail, potrivit stiripesurse.ro

Vladimir Putin „umflat” cu o vestă anti glonț? Pe stadion s-a afișat purtând o geacă de 12.000 de euro 1

putin

Putin, care a convocat mitingul pentru a marca aniversarea anexării regiunii Crimeea, a vorbit despre împărtășirea unui „destin comun” cu Crimeea și despre „curajul” soldaților care luptă în prezent în Ucraina. A fost întâmpinat cu scandări: „Rusia, Rusia, Rusia”.

George Ripa: „Toți v-ați luat de la faptul că geaca lui Putin costă 12.000 de euro.
Dar unu nu ziceți că la cât stă de umflată pare a ascunde o vestă antiglonț.
Că așa e când te iubește poporul, mai pui o vestă pe tine să nu te sufoce cu prea multă dragoste”.

Salariul minim lunar în Rusia era de 13.890 de ruble, adică aproximativ 177 de dolari americani, la începutul anului 2022. În Moscova, acesta a fost stabilit la 21.371 de ruble rusești, adică aproximativ 272 de dolari americani.

Criza alimentelor de bază a început deja în Rusia. După numeroasele sancțiuni aplicate de foarte multe țări și companii internaționale asupra Rusiei din cauza invadării Ucrainei, Rusia a decis să blocheze exportul anumitor alimente, pentru a menține stabilitatea pieței interne, anunță antena3.ro.

Unii oameni spun că au fost obligați să vină pe stadionul Lujniki, la mitingul lui Putin

Propaganda rusă estimează că peste 200 de mii de oameni au venit vineri la marele concert de pe stadionul Lujniki din Moscova, unde și-a făcut apariția însuși Vladimir Putin pentru a-și justifica, în uralele mulțimii, invadarea Ucrainei. BBC relatează însă că o parte dintre participanți au fost aduși cu autocare direct de la locul de muncă, fără să-și fi dorit să asiste la miting, potrivit digi24.ro

La rândul său, „Novaia Gazeta”, singura publicație de opoziție care încă mai apare la Moscova, a relatat ce nu a vrut Kremlinul să se vadă: au fost îmbulzeli, unii oameni au preferat să stea afară când li s-a cerut să-și lase gențile, au fost cozi uriașe la standurile cu hot dog gratis. Foarte mulți participanți au plecat aproape imediat cum au ajuns. Alții au stat doar până a terminat Putin discursul.

putin

Corespondentul BBC a vorbit cu zeci dintre cei care stăteau la coadă pentru a intra în locul unde a avut loc mitingul pro-Kremlin. Mulți dintre ei au declarat pentru BBC că lucrează în sectorul public și că șefii au făcut presiuni asupra lor să participe.

Un bărbat care lucrează la metroul din Moscova a spus că el și alți angajați au fost obligați să participe la miting. „Voi sta aici pentru o vreme și apoi voi pleca… Cred că majoritatea oamenilor de aici nu susțin războiul. Eu nu”, a declarat el.

Studenții au spus că li s-a oferit opțiunea de a avea o zi liberă de la cursuri dacă participă la un concert. „Unii dintre studenții cu care am vorbit nici măcar nu știau că evenimentul a fost dedicat, în parte, susținerii războiului din Ucraina”, relatează corespondentul BBC.

Pe de altă parte, tot Novaia Gazeta relatează că un concert-miting asemănător a avut loc vineri și la Sankt Petersburg, la Palatul Sporturilor, tot pentru a marca opt ani de la anexarea Crimeei la Rusia. Cu puțin timp înainte de începerea concertului, poliția a reținut mai mulți jurnaliști, printre care și fotograful Novaia Gazeta, Aleksei Dușutin. Forțele de ordine au pretextat că au informații cu privire la o posibilă provocare la acest eveniment. Jurnaliștii au fost reținuți într-o dubă a poliției timp de aproximativ două ore și apoi au fost eliberați.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.