Update martie 10, 2022 Vladimir Putin face pe supăratul și demite generali pe bandă rulantă, generali care ar fi furat bine din banii pentru înzestrare. Consiliul de Securitate şi Apărare din Ucraina a declarat că Rusia “schimbă tactica”, după ce planul preşedintelui Vladimir Putin, de a ocupa ţara în 2-3 zile, a “eşuat”. Potrivit oficialilor de la Kiev, Rusia ar fi concediat opt generali, pedepsiţi astfel pentru nereuşita operaţiunii.
Oficialul ucrainean Oleksiy Danilov a precizat, pe Twitter, că armata rusă a numit alţi generali în locul celor demişi, iar aceştia au primit misiunea de a duce la îndeplinire noua strategie a Kremlinului, potrivit observatornews.ro. “Rusia e disperată! Până şi propagandiştii şi-au schimbat retorica despre Ucraina”, spune el.
Se spune, de asemenea, că Putin este furios pe comandanții serviciului de securitate FSB – pe care l-a condus – pentru că i-au transmis informații care sugerau că Ucraina este slabă, plină de grupuri neonaziste și că ar ceda ușor dacă ar fi atacată, anunță Daily Mail.
Philip Ingram, un expert în securitate și fost ofițer superior al serviciilor secrete britanice, a declarat pentru The Times că Putin este în mod evident “foarte supărat” și dă vina pe agențiile sale de informații.
‘El le învinovățește pentru că i-au furnizat sfaturile care au dus la luarea deciziilor proaste în Ucraina’, a spus el.
Potrivit unei analize CNN, “loviturile de mare precizie” cu care Rusia ameninţa Ucraina cu 15 zile în urmă şi-au pierdut din acurateţe, iar forţele terestre ale armatei lui Putin depun mari eforturi pentru a avansa pe teritoriul ţării vecine cu România. De altfel, încă din prima săptămână de război, analiştii militari au comentat că Vladimir Putin a calculat greşit când a subestimat rezistenţa ucraineană. Ar fi trimis la luptă soldaţi fără experienţă, care au rămas blocaţi în tancuri fără combustibil.
Cel puţin 71 de copii au fost ucişi în Ucraina de rușii lui Putin, de la începutul războiului. Peste 100 au fost răniți
Liudmila Denisova, responsabilă cu drepturile omului pe lângă parlamentul de la Kiev, a afirmat joi, 10 martie, că de la începutul invaziei ruse în Ucraina şi până în 10 martie, la ora 9.00 GMT, în ţară au fost ucişi 71 de copii, iar peste 100 au fost răniţi, transmite ziare.com
Bombardamentul de miercuri asupra unei maternităţi din Mariupol, unde funcţiona şi un spital de copii, s-a soldat cu trei morţi, printre care şi o fetiţă, a anunţat primăria oraşului-port din sud-estul Ucrainei, aflat sub asaltul forţelor ruse şi al separatiştilor pro-ruşi din Donbas. Cu o zi în urmă, aceeaşi sursă anunţase că au fost răniţi 17 adulţi.
La Malin, în regiunea Jitomir din vestul Ucrainei, şapte oameni – dintre care trei copii mici – şi-au pierdut viaţa în urma unor lovituri aeriene care le-au distrus locuinţele, a mai arătat Denisova, care a prezentat şi alte exemple de atacuri care au ucis minori.
Noaptea trecută, două femei şi doi copii au murit când casa lor din satul Slobojanske, în regiunea Izium din est, a fost lovită de un obuz; a supravieţuit o fetiţă de cinci ani.
La Irpin, în apropiere de Kiev, o fetiţă de zece ani a fost grav rănită şi este în continuare în pericol de moarte, la spital.