„Până la 10 euro o pâine”. Fermierii germani avertizează asupra creșterilor drastice ale prețului pâinii

Update martie 29, 2022 Războiul din Ucraina a creat tulburări pe piețele europene. Acest lucru a fost resimțit mai ales de locuitorii Germaniei, unde din ce în ce mai multe produse lipsesc de pe rafturile magazinelor. Sindicatul fermierilor din Schleswig-Holstein avertizează asupra unei alte probleme: în curând prețul unei pâini se poate dubla.

Fermierii germani avertizează asupra creșterilor drastice ale prețului la pâine: „Prețul pâinii se poate dubla, iar o pâine poate costa până la 10 euro”, a declarat Klaus-Peter Lucht, vicepreședintele Uniunii Fermierilor din Schleswig-Holstein, citat de ziarulromanesc.de.

„Până la 10 euro o pâine”. Fermierii germani avertizează asupra creșterilor drastice ale prețului pâinii 1

Motivul este creșterea bruscă a prețurilor grâului cauzată de războiul din Ucraina.

Lucht a adăugat că se așteaptă ca prețurile generale la alimente să crească în medie cu 20-40%.

Unele produse pot fi chiar indisponibile permanent”, a spus vicepreședintele uniunii fermierilor, citând ca exemple uleiul de floarea soarelui și rapiță și dulceața de caise . „Războiul din Ucraina va însemna că în curând aceste produse nu vor mai fi în niciun supermarket”, a avertizat Lucht.

Muștar, făină, ulei de gătit – lista produselor alimentare care sunt deja insuficiente și a celor care ar putea dispărea de pe rafturile magazinelor în următoarele luni continuă să crească.

Febra uleiului și a făinii a ajuns și în supermarketurile din Germania: „M-au amenințat că nu voi trăi să văd a doua zi și că vor distruge totul”

Într-un supermarket din Asperg, lângă Stuttgart, Germania, un grup de două femei și trei bărbați au vrut să cumpere 30 de sticle de ulei de floarea-soarelui, chiar dacă în prezent magazinul a stabilit ca regulă o sticlă de persoană.

„Când le-am spus acest lucru clienților mei, am fost insultat”, a declarat proprietarul magazinului, citat de libertatea.ro.

„Au spus că au parcurs 60 km pentru asta. M-au amenințat că nu voi trăi să văd a doua zi și că vor distruge totul aici”, a adăugat el.

Potrivit ziarului, „un angajat înarmat cu baston a venit în ajutorul șefului magazinului. (…) Unul dintre clienții agresivi a fugit din magazin și s-a întors cu o piatră mare în mână ”. Au dispărut doar când și-au dat seama că a fost chemată poliția. Aceasta a anunțat că investighează amenințările.

În Bavaria, clienții doreau să cumpere 500 kg de făină și 150 de litri de ulei de rapiță în același timp dintr-un magazin Rewe. Seful magazinului, care nu avea astfel de cantități din aceste marfuri, a refuzat si a fost jignit, relatează ziarul.

Mai mult, pe internet ar fi apărut un nou tip de piață neagră, relatează o organizație de consumatori din Renania de Nord-Westfalia. Potrivit acesteia, vânzătorii oferă ulei de gătit (până la 15 euro pe sticlă, care este de câteva ori prețul normal). Recordul a fost găsit pe eBay pentru o ofertă de sticlă de ulei de floarea-soarelui la 200 de euro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.