Maia Sandu a semnat cererea de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană

Update martie 3, 2022 Preşedintele Maia Sandu a semnat joi, 3 martie, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cererea, care este adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE, a fost cosemnată de speakerul Parlamentului, Igor Grosu, şi premierul Natalia Gavriliţa.

„Dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt şi hotorât, folosind oportunităţile oferite de peisajul schimbător al lumii. Trebuie să acţionăm imediat atunci când ne-o cer circumstanţele şi vedem clar oportunitatea de a putea asigura generaţiilor următoare un trai mai bun”, a declarat Maia Sandu, citata de Adevarul.

Maia Sandu a semnat cererea de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană 1

Maia Sandu a menţionat că Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar.

„Suntem pregătiţi să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv naţional fundamental. Cetăţenii au ales această opţiune, ei văd viitorul în UE. Ştim paşii pe care trebuie să-i urmăm şi suntem pregătiţi de lucru”, a adăugat Maia Sandu.

Klaus Iohannis: România sprijină integrarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în UE. Locul lor e în familia europeană

Președintele Klaus Iohannis spune că România sprijină „pe deplin” integrarea Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei, la UE.

„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei, la Uniunea Europeană”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter, potrivit Digi24.

„Locul acestor parteneri ai UE este în familia europeană, iar România va face tot posibilul ca acest lucru să devină realitate”, a continuat șeful statului.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.