Update martie 28, 2022 Un Mall a fost transformat de polonezi într-un centru de refugiați.
Jurnalistul Răzvan Luțac: „Azi vă arătăm cum au transformat polonezii un mall închis înainte de pandemie, decăzut, umplut de igrasie, în centru pentru ucrainenii refugiați.
Înainte îi zicea Krakow Plaza. După a dispărut de pe Google Maps. Acum, reapare într-o altă formă.
L-au împărțit în mai multe bucăți distincte. De exemplu, fostul Carrefour de la parter și magazinele adiacente sunt, acum, un uriaș loc în care refugiații își iau haine și există locuri de joacă pentru copii.
În cealaltă bucată, de dincolo de holul principal, ucrainenii care nu și-au găsit loc de cazare dorm.
Parcarea are două săli de mese improvizate în corturi.
La doar 4 minute de mers pe jos, la uriașa sală Tauron, ucrainenii se înregistrează cu ID-ul unic care le permite, printre altele, să aibă acces la servicii medicale.
Tot traseul lor gară – sală – mall, într-un explicativ care arată cât de bine e organizată Polonia. Mâine, unul dintre reprezentanții voluntarilor va povesti, în ziar, povestea fascinantă a acestei organizări.
Fiindcă ne-am întrebat cum de 130.000 oameni au putut fi înglobați într-un oraș de 700.000 locuitori în doar o lună.
Cu Iulia Marin și Vlad Chirea (foto)”