Update martie 1, 2022 Vladimir Putin trebuie să explice în fața Curții Internaționale de Justiție de ce armata sa comite acte de genocid în Ucraina. Armata rusă bombardează masiv zone civile.
Curtea Internațională de Justiție avertizează Rusia, printr-un comunicat transmis marți seară, că este acuzată de genocid și îi cere să se supună eventualelor ordonanțe ale Curții, care este principalul organ judiciar al Organizației Națiunilor Unite.
Rusia face parte din Consiliul de Securitate al ONU, dar există mai multe voci care cer eliminarea acesteia din structură după ce a declanșat războiul sângeros împotriva Ucrainei, în 24 februarie, potrivit g4media.ro
Curtea anunță autoritățile ruse că Ucraina (care a primit o copie a înștiințării Curții ONU) a deschis speța în 26 februarie, iar Rusia este obligată să ”acţioneze astfel încât orice ordonanţă a Curţii să poată avea efectele scontate”, se arată în comunicat.
Primele audieri în acest dosar în care Rusia este acuzată de genocid vor avea loc în 7 și 8 martie, transmite agenția Asociated Press.
Visegrád 24: S-a întunecat din nou în Harkov, iar rușii au lansat o nouă rundă de bombardamente de artilerie.
Mulți civili au fost uciși în timpul zilei și se pare că nici noaptea nu va fi mai bine.
It is now dark again in Kharkiv and the Russians have launched another round of artillery shelling.
Many civilians were killed during the day and it looks like the night won’t be any better. pic.twitter.com/maS31jPk35
— Visegrád 24 (@visegrad24) March 1, 2022
Euromaidan Press: Centrul orașului Harkov înainte și în timpul agresiunii rusești. Harkov este al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Zonele sale rezidențiale sunt ținta obuzelor, rachetelor, bombelor și rachetelor rusești de câteva zile.
⚡️ #Poland has begun the process of seizing #Russian real estate in #Warsaw, including the school building at the embassy
This is reported by the #Polish authorities pic.twitter.com/DUMS4totEX
— NEXTA (@nexta_tv) March 1, 2022
Putin îşi mută membrii familiei într-un buncăr nuclear din Siberia, susţine un profesor rus
Valery Solovey (61 de ani), politolog şi fost profesor la Moscova, care a fost interogat recent pentru afirmaţiile conform cărora Putin ar suferi de boli fizice şi psihice, susţine că liderul de la Kremlin şi-a trimis familia într-un buncăr nuclear din Munţii Altai, Siberia, relatează Dailymail.
Vladimir Putin şi-a ascuns în ultimele zile membrii familiei într-un „oraş subteran” din Siberia, susţine profesorul rus, potrivit adevarul.ro
Ar fi vorba despre un buncăr de lux, de înaltă tehnologie, situat în Munţii Altai, şi care a fost proiectat pentru protecţie în caz de război nuclear, a declarat politologul Valery Solovey, în vârstă de 61 de ani, potrivit sursei citate.
Fost profesor la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO) – la care participă viitori diplomaţi şi spioni de top, Valery Solovey a susţinut anterior că Putin suferă de probleme medicale pe care publicul rus nu le cunoaşte.
Profesorul a fost interogat, săptămâna trecută, timp de şapte ore de autorităţile ruse din cauza acuzaţiilor pe care le-a făcut despre starea medicală şi psihică a lui Putin. Casa lui a fost, de asemenea, percheziţionată şi au fost confiscate mai multe obiecte electronice. Solovey a fost ulterior eliberat, dar cazul nu este închis.
Ce condiții pune Vladimir Putin ca să oprească războiul din Ucraina. Oficial, din Kremlin
Preşedintele rus Vladimir Putin a reafirmat marţi că guvernul Ucrainei trebuie să recunoască “republicile populare” Doneţk şi Lugansk, pentru ca “operaţiunea specială” din Ucraina să se oprească.
Ucraina trebuie, de asemenea, să recunoască suveranitatea Rusiei asupra peninsulei Crimeea din Marea Neagră şi să se angajeze să renunţe şi în continuare la armele nucleare, a anunţat Kremlinul, citat de DPA.
În plus, Ucraina – prietenă cu Occidentul – trebuie să se demilitarizeze şi să adopte un statut neutru, anunță stirileprotv.ro
Este prima declaraţie de acest fel a Kremlinului după ce o delegaţie a Moscovei şi reprezentanţi ai Ucrainei au purtat, luni, discuţii de pace în Belarus.
Prima întâlnire s-a încheiat fără vreun progres.