Update februarie 24, 2022 Războiul a pus stăpânire pe Ucraina. Civili au fost deja uciși de armata rusă, potrivit autorităților ucrainiene.
AFP a publicat pe Twitter imagini cu un bloc de locuințe din orașul Chuguev, Ucraina, lovit într-un bombardament. În imagini se vede cum pompierii şi rezidenţii încearcă să stingă focul izbucnit la mai multe etaje ale clădirii.
Vezi aici Video:
VIDEO: Ukraine residential buildings shelled.
Firefighters and residents on the scene of shelled buildings in Chuguev, Ukraine, as Russian President Vladimir Putin launches a military operation in Ukraine with explosions heard across the country pic.twitter.com/yXI4PTrgIT
— AFP News Agency (@AFP) February 24, 2022
Ucrainienii stau la coadă în vama Siret, să intre în România. O mamă a trecut granița pe jos, cu bebelușul în cărucior
E coadă la intrarea în România dinspre Ucraina. Zeci de mașini așteaptă să intre în țara noastră, de teama invadatorilor ruși.
Aceasta a povestit la Antena 3 coșmarul prin care trec ucrainienii după ce armata rusă le-a invadat țara:
”Este panică mare pentru că toată lumea vrea să plece de acolo. E aglomerație mare la vamă. E normal că lumea e panicată, toți au familii, copii. Am lăsat mașina acasă, am trecut pe jos, nu pot să stau atât cu copilul. Mă așteaptă soțul în România. Sunt stresată, mi-am lăsat familie, mi-am lăsat tot acolo. Nu mi-am luat nimic în afară de documente și copil”.
Cel puţin opt morţi în Ucraina. Explozii în şapte oraşe mari de la începutul atacului
Autorităţile ucrainene au anunţat moartea a cel puţin opt persoane şi au raportat explozii în şapte oraşe mari, inclusiv în capitala Kiev, de la începerea intervenţiei militare ruse, informează BBC News, potrivit Antena 3.
Au fost raportate atacuri care au generat explozii în Kiev, Mariupol, Harkiv, Odesa, Dnipro, Kramatorsk şi Ivano Frankivsk, au declarat surse locale citate de BBC News.