„Va fi război, domnule profesor?” Imagini cu tunuri masive de artilerie ce pot lansa proiectile nucleare, surprinse la circa 16 kilometri de Harkov -Video

Pe reţele sociale au apărut clipuri cu artilerie rusească capabilă să lanseze proiectile nucleare, imaginile fiind surprinse în oraşul rus Vesela Lopan, regiunea Bolgorod, la doar circa 16 kilometri de graniţa cu Ucraina şi la distanţă de tragere de un oraş ucrainean important, Harkov

Baterii de artilerie masivă 2S7M „Malka” cu o rază maximă de lovire de 47 kilometri -variantele îmbunătăţite ale tunurilor 2S7 Pion cunoscute ca „tunurile atomice sovietice” (potrivit site-ului InformNapalm)- şi care pot purta până la patru proiectile nucleare de 203 mm au fost surprinse la distanţă de tragere de al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, scrie adevarul.ro.

„Va fi război, domnule profesor?” Imagini cu tunuri masive de artilerie ce pot lansa proiectile nucleare, surprinse la circa 16 kilometri de Harkov -Video 1

Vezi aici Video:

În timp ce Rusia desfăşoară exerciţii de anvergură în apropiere de Kiev, cu zeci de mii de soldaţi în aliatul vecin Belarus, şi a adunat deja peste 135.000 de trupe în trei părţi ale Ucrainei, suficiente pentru un atac rapid, spun surse de informaţii occidentale, şeful spionajului rus susţine că Ucraina este pe punctul de a a declanşa un atac susţinut de Vest.

Pe fondul semnalelor de alarmă ale NATO că Rusia caută un pretext pentru lansarea unei invazii a Ucrainei, Serghei Narişkin, şeful spionajului rus, afirmă că pregătirile de război „sunt în toi” în Estul Ucrainei. Avertismentele sale vin în contextul în care televiziunea publică rusă prezintă operaţiunile militare ale armatei ucrainene în regiunea Donbas ca fiind de natură „ofensivă”.

Vezi aici Video:

Marcel Bartic a scris pe Facebook: „Va fi război, domnule profesor?

Prima dată mi-au pus întrebarea asta ai mei, de la clasa la care sunt diriginte. Într-o pauză. Intru des pe la ei, să văd ce mai fac, dacă sunt în regulă sau, pur și simplu, să mai vorbim. În ziua aia, erau strânși toți undeva în spatele clasei și era o mare dezbatere acolo, vorbeau aprins, se vedea că e un subiect care-i apasă de-adevăratelea. Când am intrat, au tăbărât toți pe mine, de nu mai reușeam să deslușesc ce vor, domnu, domnu, trebuie să vă întrebăm ceva neapărat!

Credeți că va fi război?

Mi s-a strâns inima când i-am auzit. Când predai istorie atâția ani, vorbind despre tot felul de războaie și tragedii care au marcat trecutul umanității, ajungi fără sa vrei sa ai așa un ton liniștitor, ei, lasă, astea s-au întâmplat demult, acum suntem bine, e pace, în sfârșit, ne-am învățat lecția. Întrebarea lor m-a dat peste cap. A fost ca și cum aș fi auzit vocea tuturor copiilor care au trăit în vreme de război, așteptând cu teamă un viitor imprevizibil, intuind cumva că în lumea adulților din preajma lor se întâmplă lucruri care pot aduce multă suferință. N-aș fi vrut să aud întrebarea aia niciodată. Nu că n-aș fi vrut să le răspund. Aș fi vrut doar… să nu trebuiască să și-o mai pună și ei. Ei să fie, în sfârșit, generația care să nu mai aibă astfel de spaime. Să fie cei care vorbesc despre războaie doar la trecut, ca despre o amintire urâtă care a rămas undeva în urmă, uitată prin cotloanele prăfuite ale istoriei.

Va fi război, domnule profesor?

M-au întrebat și cei de la a VIII-a, când am intrat la ei în clasă. Și cei de la a V-a, când eram pe hol de serviciu. Și cei de la liceu, când se suna de pauză. Am observat că, atunci când copiii sunt martorii unor evenimente importante, simt nevoia să-l întrebe pe profu’ de istorie ce se întâmplă, sigur știe el ceva, precis are o explicație. Mi-am dat seama că ăsta e un exercițiu foarte bun de a-i ajuta pe copii să înțeleagă “la ce le folosește istoria”. E o modalitate de a-și explica prezentul, de a decoda realitatea vieții de zi cu zi și scenariile care prefigurează viitorul.

Credeți că va fi război?

Am luat întrebarea foarte în serios. Întotdeauna o fac când mă întreabă copiii ceva. Au nevoie de răspunsuri concrete, de explicații care să le traducă etapa istorică pe care o trăiesc. Să nu credeți că soluția e sa-i expediați cu un lasă, ești prea mic să înțelegi, e complicat, vezi-ți de temele tale. Sau să credeți că-i protejați de subiecte care-i pot traumatiza. Vor afla oricum. De la televizor, de la colegi sau prieteni sau de pe internet. Fără niște explicații pertinente, angoasa lor va crește și își vor căuta propriile răspunsuri, care nu vor fi întotdeauna cele corecte.

Deci? Va fi război?

Dragilor, se prea poate sa fie, da. Vă amintiți când v-am povestit despre Rusia lui Petru I cel Mare? Așa, bravo, Popescule, ăla despre care se spunea că ar fi ras bărbile boierilor ruși, ăla e. De atunci, istoria Rusiei e o continuă mișcare de expansiune teritorială. În secolul al XVIII-lea au vrut ieșire la mare. Au avut războaie cu Suedia, pentru ieșirea la Marea Baltică și cu Imperiul Otoman pentru ieșirea la Marea Neagră. S-au considerat urmașii împăraților romani iar Moscovei i s-a spus a treia Romă. Au dezvoltat teoria panslavismului, potrivit căreia și-au justificat expansiunea cu sprijinul dat fraților lor slavi ortodocși din Balcani. S-a spus că sfârșitul primului război mondial a însemnat sfârșitul Imperiului țarist. Aiurea. Uniunea Sovietică n-a făcut altceva decât să schimbe pălăria unei Mării cu ambiții la fel de mari și cu o forță combativa mult mai distrugătoare.

Azi însă simt că e ceva diferit. Ce, domnu?

Globalizarea, fraților. Suntem mult prea conectați unii cu alții. Practic, e imposibil să mai avem războaie de dimensiunile celor din secolul XX. N-ai cum, pur și simplu, să mai trăiești izolat de ceilalți. Orice conflict de felul ăsta te-ar afecta în egală măsură si pe tine, cel care declansezi razboiul. Și mai e ceva. Putin nu e Stalin. Poate că și-ar dori, nu știu. Dar rușii de astăzi nu mai sunt cei din urmă cu șaptezeci de ani. Au dat de gustul economiei capitaliste și traiului într-o lume democratică, așa, cu toate neputințele ei. Nu mai pot fi târâți într-o nebunie dintr-asta, așa cu una, cu două. În plus, vă amintiți, nu? Uniunea Sovietică a căzut în primul rând pentru că a fost incapabilă să-și susțină economic ambițiile politice. Nici acum nu stă mai bine. Poate că da, va fi un pic de buf baf, bi ba bum, bi ba bim pe la granița cu Ucraina. Dar nu cred că va fi mai mult de-atat. Nu se poate. Mai mult de atât ar inseamna un preț pe care nici Putin nu e în stare sa-l plătească.

Domnu, da la noi o sa ajungă războiul?

A ajuns deja, Ionescule. Dar nu în forma pe care ti-o imaginezi tu. Dacă lăsăm teama și tot felul de teorii ale conspirației să ne învingă, înseamnă că suntem pe cale să pierdem războiul. Știți care e cea mai eficienta armă pe care o aveți la îndemână? Sa învățați și să citiți cât mai mult. Să vă dezvoltați discernământul când citiți ceva pe internet. Căutați întotdeauna să confirmați din alte două, trei surse. Când citiți despre oameni care spun că democrația e un eșec, că nu trebuie sa mai ai încredere în instituții precum parlamentul (da, copii, stiu, sigur ca stiu…) doar sa va amintiți că, în timpul regimurilor totalitare nu le aveam deloc și ni le-am fi dorit , așa imperfecte cum sunt, ca pe o garanție că putem trăi într-o lume liberă.
Și mai știți ceva?

Nici un război nu e inevitabil. Nu trebuie sa fii conducătorul unei țări să poți face ceva pentru opri o nenorocire dintr-asta. Fiecare dintre noi o putem face. Cu cât suntem mai educați și înțelegem că mai marii lumii nu mai pot decide cum îi taie pe ei capul, cu atât avem mai multe șanse să prevenim un război.

Domnu!
Da, copii!
A început ora de matematică, e doamna în spatele dumneavoastră. De vreo cinci minute.”

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.