Update februarie 24, 2022 Ucraina trece printr-o dramă de proporții. Rusia a decis să-i ocupe pe vecini, cu toate consecințele.
Andreea Ruxanda: „Marți căutam, ca mai toată presa, români stabiliți în Ucraina. Am reușit să dau de un bărbat care a fost de acord să vorbim. Mi-a povestit de atmosfera din Ucraina, am făcut articolul, toate bune și frumoase.
În dimineața asta, la 06:50, primesc un apel pe WhatsApp. Dormeam, mă uit pe ecran, el mă suna. Omul îmi spune că nu înțelege cum a ajuns Rusia în oraș la el, că el e undeva la 800 de kilometri de graniță, că se bombardează și că nu știe ce să facă și pe cine să sune. Că la ambasadă nu răspunde nimeni. Că rude de ale soției își fac bagajele acum ca să se ducă la ei, că stau pe lângă o pădure unde s-ar putea ascunde.
Omului îi tremură vocea în timp ce vorbește, spune că îi e frică, iar pe fundal se aude bebelușul lui care plânge. Spune că îi e să nu distrugă rușii stâlpii și să nu mai aibă semnal.
Caut numere puse la dispoziție de MAE, îi trimit, dar îmi spune că nu are credit pe cartela ucraineană să sune în România și că pe Whatsapp sigur nu poate să îi sune. Zic, ok, sun eu.
Sun la linia pusă la dispoziție de MAE, unde ne blocăm în birocrație. Că trebuie să sune el direct, că au nevoie de date de pe pașaport pe care eu nu le pot furniza. Zic, ok, dar am tot zis, că omul nu are credit, chiar nu îl poate suna nimeni de la voi?!
După ce ne tot tamponăm, discuția se încheie spunându-mi să încerce totuși el să sune. Bărbatul din Ucraina îmi scrie că a încercat dar că nu a mers. Revin la MAE. Mi se spune că le-a dat un număr de Ucraina bip, îmi zice ultimele cifre, zic, da, ăla e.
”O să încercăm noi să îl sunăm”. Așa s-a terminat a doua conversație la MAE. ”ÎNCERCĂM”.
Da, între timp au și reușit. L-au sunat, i-au luat datele, au zis că le transmit mai departe”.
Liana Alexandru: „Am supraviețuit pandemiei ca să trăim războiul. Rusia a atacat Ucraina în dimineața asta. Cu raiduri aeriene, explozii în mai multe orașe și desanturi de trupe prin Belarus, după majore atacuri cibernetice. E greu de vorbit în orice fel de termeni despre asta, dar vom trăi consecințe nebănuite. Copiii noștri vor vedea conflictul într-o formă sau alta, iar cărțile vor scrie: războiul a început într-o joi”.
Vlad Mixich: „ Am prieteni în Ucraina, unde am lucrat și am fost de multe ori. Le citesc mesajele din dimineața asta. Unul din ei, medic din Odesa, povestește senzația supra-realistă de a se fi trezit în sunete de rachete: primul gând a fost că e o furtună ceva; a înțeles ce se întâmplă doar când și-a deschis telefonul. Altul, în Kyiv, scrie mucalit că să nu-l sunăm să-l întrebăm de sănătate pentru că oricum nu ne va auzi din cauza sirenelor anti-aeriene care au sunat în oraș.
Kyiv-ul e un mare oraș istoric, cu multe clădiri vechi superbe, cu restaurante excelente și cafenele șic, viu și cosmopolit, cu oameni care au în mare aceleași vise și tristeți ca și noi, aici în România. Odesa e doar la 6 ore distanță cu mașina de Galați.
Și acum sunt atacate cu rachete și spre ele se îndreaptă tancuri rusești.
Am scris ani de zile, în repetate rânduri, că NATO și UE sunt cel mai mare noroc din istoria țării noastre. Până astăzi, suna poate ca o teorie goală. Până astăzi când, imaginați-vă un pic ce ați simți dacă ați fi ucraineni. Sau, chiar mai aproape de pielea noastră, imaginați-vă un pic ce simt oamenii noștri de dincolo de Prut”.
Maria Coman: „La cateva sute de kilometri de locul unde ne am trezit noi, cu ceva soare, poate suparati ca nu e apa calda, poate nervosi ca avem un meeting la 7.30 si n aveam chef, poate plictisiti anticipat de o noua zi de munca, poate cu gandul la concediul de vara sau la programul de week end (chiar, cand se deschid cluburile??), la cateva sute de kilometri, asadar, niste familii cu copii, catei, pisici, care poate si ei visau la vacanta de vara acum cateva saptamani, s au trezit bombardati. Unii au murit, altii poate au apucat sa fuga, nu se stie unde, nu se stie pentru cat timp, fara sa aiba idee daca vor supravietui sau nu si ce se va intampla cu copiii lor.
Vor duce mai departe peste generatii si ei trauma razboiului si a fugii, ca bunica mea, refugiata din Basarabia, care n a mai suportar pisicile toata viata pentru ca puiul pe care a sperat ca il va salva si l a luat cu ea i a murit in buzunar, in trenul care ii ducea pe toti spre un necunoscut. Vor da mai departe frica, fuga, moarte, flacarile si toate astea doar pentru ca un singur om a avut probabil partea sa de trauma si frica si cine mai stie ce si acum le da mai departe. Asa se invarte raul in lume si nu reusim sa scapam de el vreodata”
