Putin a trimis 400 de mercenari ruși pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Update februarie 28, 2022 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl acuză pe Vladimir Putin că a trimis 400 de mercenari ruși pentru a-l asasina

Peste 400 de mercenari ruşi operează la Kiev, la ordinele Kremlinului, pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi pe membrii guvernului său, conform The Times.

Putin a trimis 400 de mercenari ruși pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski 1

Scopul este de a pregăti terenul pentru ca Moscova să preia controlul în Ucraina, a dezvăluit luni publicaţia britanică The Times, citată de EFE.

În urmă cu cinci săptămâni, Grupul Wagner, o miliţie privată condusă de un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi care operează ca o ramură independentă a statului, a adus mercenari din Africa pentru o misiune de “decapitare” a administraţiei Zelenski în schimbul unei frumoase sume de bani, anunță stirileprotv.ro.

Informaţia despre această misiune a ajuns la guvernul ucrainean sâmbătă şi, câteva ore mai târziu, Kievul a decretat o interdicţie de circulaţie strictă, de 36 de ore, pentru a putea “peria” oraşul în căutare de sabotori ruşi, potrivit relatărilor The Times.

Potrivit The Times, o sursă apropiată activităţilor Grupului Wagner a confirmat că în ianuarie au sosit în Ucraina între 2.000 şi 4.000 de mercenari.

O parte dintre ei au fost trimişi în regiunile disputate din estul Ucrainei, autoproclamatele “republici” separatiste Doneţk şi Lugansk, în timp ce alţi 400 au intrat din Belarus şi s-au îndreptat către capitala Kiev.

Mercenarilor li s-ar fi spus că Putin vrea o scurtă pauză ca să demonstreze că negociază cu Zelenski, însă i-ar fi asigurat că nu se va ajunge la niciun acord şi că demersul va fi pur şi simplu o păcăleală, potrivit unei surse apropiate de înalţi comandanţi ai Grupului Wagner.

Cine se află pe „lista neagră”

În afară de Volodimir Zelenski, pe “lista neagră” sunt incluse alte 23 de persoane, printre care premierul, întreg cabinetul de miniştri, primarul Kievului, Vitali Kliciko, şi fratele său Vladimir.

Mercenarii s-ar lăuda că ştiu exact unde se află preşedintele şi membrii guvernului său în Kiev şi că îi pot localiza prin intermediul telefoanelor mobile.

Wagner este o firmă militară privată strâns asociată “proiectelor” lui Putin în întreaga lume. Firma este proprietatea lui Evgheni Prigojin, un oligarh cunoscut drept “bucătarul lui Putin”, iar grupul a efectuat operaţiuni sub acoperire în Africa şi Orientul Mijlociu, dar a fost considerat responsabil şi de încurajarea tensiunilor din estul Ucrainei în 2014.

“Sunt foarte eficienţi. Apar de nicăieri, fac lucruri foarte violente şi apoi dispar din nou, fără să fie clar cine anume a fost de vină. Nu au o legătură directă cu guvernul rus şi, prin urmare, o pot nega”, a declarat generalul Richard Barrons, fost comandant al forţelor armate britanice.

Şi agenţia Reuters relata, zilele trecute, că trei surse din serviciile de informaţii occidentale i-au confirmat creşterea prezenţei numărului de mercenari ruşi în Ucraina. Misiunile mercenarilor ar consta în comiterea de acţiuni teroriste şi asasinate. Mercenarii ruşi, aflaţi sub directa coordonare a serviciilor ruseşti de spionaj FSB şi GRU, anunță adevarul.ro

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.