Update iulie 19, 2021 Bilanțul inundațiilor nimicitoare din Germania și Belgia crește de la o zi la alta.
La Pepinster, în Belgia, o casă s-a surpat în spatele primarului localității, în timp ce acesta era intervievat în privința impactului inundațiilor, scrie stirileprotv.ro.
Apele revărsate, care duceau tot felul de resturi, bucăți de mobilier sau obiecte personale, au măcinat puțin câte puțin zidurile. Localnicii încă erau prezenți acolo. Pot fi văzuți când se refugiaseră pe acoperiș încercând să ajungă la casă vecină.
Comuna din apropiere de Liege, aflată la confluența a două râuri a fost cu totul inundată. 20 de case au fost distruse, acolo. Furia apelor a luat cel puțin 6 vieți omenești, dar primarul din Pepinster estimează la 30 numărul localnicilor dați dispăruți în aceste inundații catastrofale.
Regele Philippe și regina Mathilde au venit la Pepinster pentru a-i încuraja pe cei care au pierdut totul.
Românii au dat o mână de ajutor
Mai mulți români s-au mobilizat pentru a da o mână de ajutor după inundațiile din Belgia.
„In regiunea Liége au fost in ultimele zile inundatii grave. Azi am facut voluntariat: am mers in Liége sa ajut o doamna cu trei copii sa scoata din casa lucrurile stricate de apa si sa curete podelele si peretii.
Am intalnit acolo inca vreo 10-15 romani pusi pe treaba. Cateva doamne care bibileau fiecare lucrusor inundat si cativa domni care isi incordau muschii la carat. Poate ca nu v-ati dat inca seama, dar chiar si cinci perne, imbibate in apa, devin foarte grele.
Eu m-am dus cu ce am avut prin casa: mop, galeata, produse de curatat, carpe… Eh, amator… Oamenii astia venisera cu pompe de apa (ne-am luptat sa tinem apa din beci la nivel mic ca sa putem lua lucrurile de acolo), dar si cu aparate de curatat cu apa sub presiune, aspirator de apa, tot ce trebuie.
Daca tot am fost dotati cu de toate, ne-am dus si la un vecin italian. L-am scapat si pe el de belelele din beci, am dat lustru si pe podelele lui.
De foame n-am rabdat. Daca sunt femei romance prin preajma, n-ai cum. Am infulecat la pranz snitele, sarmale si chiftele cu paine de casa, dar n-am mai putut sa incerc si ciorba si orezul care aratau romaneste de bine.
Strada era plina de pompieri care umblau din casa in casa si pompau pe rand beciurile. Dar erau si multi voluntari care veneau continuu cu cafea, prajituri, apa si le ofereau pe gratis oamenilor plini de namol si mirosind a balta si a motorina (se vede treaba ca si Meuse este un rau foarte poluat) care tot intrau si ieseau din case marind muntele de reziduuri din strada”, a scris un român din Belgia.