Update iulie 31, 2021 Mii de români sunt prinşi în infernul de foc din sudul Turciei. Incendiile de vegetaţie ameninţă oraşele şi resorturile turistice. În Antalya, Bodrum şi Marmaris, mai multe hoteluri au fost evacuate.
Zeci de mii de turişti, inclusiv români, au mers în concediu, dar s-au trezit în mijlocul unui haos.
În staţiunile din sudul Turciei, oamenii sunt înconjuraţi, de trei zile, de infern. În Marmaris, Bodrum şi Antalya, mai multe hoteluri au fost deja evacuate. Focul a ajuns periculos de aproape de zona caselor şi a resorturilor turistice. Pe unii turişti flăcările i-au surprins chiar pe plajă, scrie observatornews.ro.
Radu Furdui este cu familia în Antalya. Două zile, focul a fost la porţile resortului în care este cazat. Astăzi, flăcările au fost stinse, dar totul este acoperit de cenuşă.
Radu, român din Turcia: În aer este fum de cenuşă. Şi pe toate terasele, pe nisipul de pe plajă este numai cenuşă.
Alin, turist român în Antalya: Suntem într-un resort în Antalya. Zona Manavgat. Ne aflam pe plajă în timp ce un fum gros a acoperit cerul. Aerul a devenit din ce în ce mai puţin respirabil, iar ghidul local ne-a sugerat să rămânem în hotel.
Manavgat este cea mai afectată regiune. 18 cartiere au fost evacuate, după ce focul s-a apropiat periculos. Trei dintre cele patru decese s-au înregistrat aici. În total, 180 de oameni au fost răniţi, iar 50 au ajuns în spital.