Climatologul Roxana Bojariu: Valul extrem de căldură din Canada era așteptat abia la sfârșitul secolului. Și în România ar urma să fie depășit recordul

Update iulie 2, 2021 Valul de căldură fără precedent din Canada era așteptat de specialiști abia la sfârșitul acestui secol, spune climatologul Roxana Bojariu, care avertizează că și România riscă să depășească recordul de temperatură de 44,5 grade Celsius în anii sau deceniile care urmează.

„În Canada, acest val de căldură este fără precedent. Practic, a bătut un record, dar nu la zecimi de grad, cum se obișnuiește, ci au existat 3 zile la rând când au fost doborâte pe rând recordurile, la un ecart de 4,6 grade”, a spus Bojariu la Digi24.

Climatologul Roxana Bojariu: Valul extrem de căldură din Canada era așteptat abia la sfârșitul secolului. Și în România ar urma să fie depășit recordul 1

„Și persistența asta foarte mare spune ceva. În zonă am avut practic un munte de aer cald – și avem încă, chiar dacă el se va deplasa spre estul Canadei, dar efectele rămân”, a adăugat climatolgul.

„Ce se întâmplă în toată lumea e fără precedent. Deși sunt fenomene individuale, există acest fundal al încălzirii globale care le dă sens. Dacă le luăm împreună, partea lor de severitate comună este legată de schimbarea climei. Aceste intensități extreme ale fenomenelor, altfel potrivite pentru timpul din an și pentru zonele unde au loc, dar intensitățile sunt ieșite din comun și mai ales că această acoperire provoacă fenomene extreme care au manifestări deosebite față de ceea ce știam acum mai multe decenii”, a adăugat ea.

„Aș vrea să citez unul dintre colegii canadieni care spunea că un astfel de val de căldură, de o intensitate atât de deosebită și cu o persistență atât de mare, s-ar fi așteptat să apară la sfârșitul acestui secol, în niciun caz acum”, a mai spus Bojariu.

Bojariu spune că și România riscă să se confrunte cu valuri de căldură.

„Ne putem aștepta în anii și deceniile care vor urma inclusiv la temperaturi care să doboare recordul maxim al temperaturii în România, cel de 44,5 grade Celsius. Din păcate, aceasta este o evoluție clară și putem doar să ne adaptăm într-o oarecare măsură, pe lângă aceste măsuri de reducere a emisiilor care ne pot ajuta ca lucrurile să nu devină chiar mai grave decât atât”, a adăugat climatologul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.