Criza din Ucraina a adus în discuție posibilitatea mobilizării armatei pe teritoriul României. Serviciul militar poate fi făcut pe bază de voluntariat,
Read More »Ministrul de Interne a primit o factură la energie și gaze de 1.700 de lei, de la 300 de lei. ”M-am uitat
Read More »Danemarca este pe cale să devină prima țară din Uniunea Europeană care va ridica restricțiile interne, în ciuda valului Omicron care mătură
Read More »Folosirea lemnului de foc pentru încălzirea locuinţelor este esenţială, iar România are nevoie de un program social destinat celor care folosesc lemne,
Read More »Novak Djokovic a fost huiduit la Australian Open chiar dacă nu a fost lăsat să joace. La interviul de după meciul din
Read More »Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi
Read More »O altă reușită marca Iohannis. După ce a băgat PSD la guvernare, a reușit să-i urce pe cei de la AUR pe
Read More »George Burcea și-a aflat sentința în dosarul în care a fost judecat pentru că a condus mașina sub influența substanțelor interzise, amenda
Read More »Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc s-au mutat împreună în Craiova la scurt timp după ce antrenorul a semnat cu formația deținută de
Read More »Daniel Ghiţă, fostul campion de kickboxing, a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Şerban Huidu, în contextul conflictlui mocnit
Read More »Germania, mare prietenă a Rusiei, a interzis livrările de armament către Ucraina. În schimb le trimite 5,000 de căști. Ungaria, Croația și
Read More »Dan Negru a părăsit Antena 1 după mai bine de 20 de ani, „păcălit” cu salariu. El nu a pus mare lucru
Read More »