Persoana care l-a trădat pe Bănel Nicoliţă. „M-a nenorocit! E regretul vieţii mele”

Update aprilie 4, 2022 Bănel Nicoliță (37 de ani), fostul fotbalist al lui FCSB, a dezvăluit cum și-a încheiat cariera sportivă deși condiția fizică i-ar mai fi permis să joace.

Bănel Nicoliță susține că momentul care i-a pus capăt carierei a fost acela în care nu a semnat cu Nantes din cauza impresarului său. Fostul fotbalist a recunoscut că acesta este regretul vieții sale.

nicolita

Oameni buni, eu am crezut maxim în impresarul meu, Traian Gherghișan. M-a nenorocit ca fotbalist, mi-a încheiat cariera. La ce condiție fizică aveam, la 31 de ani, eu mai trebuia să joc cel puțin 7 ani. La ce condiție fizică aveam… Să-ți povestesc.

Președintele lui Nantes avea 24 de ani, tatăl lui era patronul clubului, dar îl lăsase pe el să controleze. Mergeam zi de zi la el și îmi punea contractul pe masă. «Semnează!», dar eu nu semnam nimic. «Te rog, semnează cu noi».

Nu semnam! Voiam să-i dea ceva și domnului impresar șmecher. El îmi zicea: «Nu-i dau nimic» I-am propus altceva! Să îmi ia mie 10.000 de euro din salariu, într-un an veneau 120.000 de euro și să-i dea lui măcar 60.000. N-a vrut! Și mi-a zis ceva de genul: «Nu-i dau niciun euro, e un golan, un mincinos, nu-i dau».

Mi-a zis apoi: «Dacă nu semnezi și mergi cu el, te lași de fotbal». Au trecut 6 luni și ce crezi? Așa a fost! Aveam 4 oferte pe masă, Saint Etienne, Nantes, o echipă din Turcia, oferte concrete, trimise pe mail.

Eu eram de acord să merg, salariul era «parfum», dar ce să facem? Problema era că nu puteam semna fără el, pentru că aveam un contract beton cu el, urma să plătesc niște compensații. Sunt băiat serios, plecat de jos, nu voiam să mă cert. L-am apreciat pentru că el m-a dus «afară». M-a dus la Saint Etienne. El era «zdrențoi». E regretul carierei mele. M-am luat după un om și nu mi-am ascultat instinctul”, a spus Bănel Nicoliță, potrivit GSP.

Singura persoană care nu l-a părăsit pe Bănel Nicoliță

Bănel Nicoliță a trecut printr-un adevărat coșmar în ultima perioadă a vieții. Fostul fotbalist a fost părăsit de soție și apropiați și s-a zvonit că acesta ar fi fugit în SUA de teama datoriilor la cămătari. Vedeta face acum noi dezvăluiri despre drama pe care a trăit-o. Bănel Nicoliță a dezvăluit că și-a pierdut toți apropiații și că o singură persoană i-a rămas alături. Este vorba despre un tovarăș, Vali, cu care a copilărit în Brăila, orașul său natal.

Vedeți restaurantul ăsta. Mese pline. Le plăteam eu notele. Câți din ei mă mai salută? Câți din ei mă mai sună? Îi lăsam la masă, pe unii îi mai și încercam, le ziceam să bea, să mănânce, că mă întorc eu după jumătate de oră și plătesc. Stați liniștiți, plătesc eu. Cât era ea, 12 milioane, 15 milioane. Plăteam tot. Frații mei și mama îmi spuneau: „Mamă, ai grijă. Mamă vezi că nu-i nimeni lângă tine cum sunt frații tăi”. Am vrut să simt pe pielea mea cum e să pierzi. Și am simțit-o.

Am un singur prieten de la Brăila, pe Vali, care a rămas lângă mine indiferent de situație. Omul ăla și-ar da viața pentru mine. Vorbesc de prietenii din Brăila, oameni cu care am făcut multe lucruri.

Mă duceam acasă în vacanță și organizam meciuri, grătare, mese, cu bătrânii și tot așa. Îți dai seama că și lor le plăcea să joace împotriva mea. În schimb au rămas lângă mine foștii mei colegi de la Steaua. Cu toți sunt prieten”, a spus Bănel Nicoliță, potrivit prosport.ro

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.