ARO, mașina românească despre care se spune că a fost copiată de Mercedes

Update august 18, 2024 ARO, mașina românească despre care se spune că a fost copiată de Mercedes 1

Îți mai amintești de modelul ARO? Vorbim despre seria ARO 240, care a fost o mașină aparte. Uitându-te în trecut, sigur ai observat și tu că într-o oarecare măsură, aceasta parcă seamănă cu Mercedes G Class. Mașina românească se spune că a fost copiată de Mercedes.

Cum a apărut acest model și ce s-a schimbat în timp? Fiat a venit cu acest concept. De la forma pătrată a caroseriei, până la uși și multe alte detalii. Iar deși dezvoltarea unui vehicul 4×4 nou a început în 1968, târziu acesta a prins contur, scrie fanatk.ro.

Mai exact, primul vehicul de teren a fost scos pe piață abia în anul 1972. De la ce vine ARO? Practic vorbim despre prescurtarea de la Automobile ROmânești.

Modelul ARO a fost pus în vânzare în 1972. Era un model decapotabil cu două uși, dar și cu o cutie manuală cu patru trepte. Totodată, motorul era de 2,5 litri benzină și mașina avea 75cp.

Nu a durat mult iar ulterior a mai apărut și modelul ARO 241 care era tot cabrio, însă avea patru uși. Mai departe, modelul 243 era o masina cu 2 uși, cu 8 locuri pe scaune si banchete.

Cum a evoluat producția ARO
Și producția a continuat și ani mai târziu. Astfel, între anii 1976 și 1985, la uzina ARO s-au mai proiectat alte câteva tipuri de caroserii. Unele aveau 5 uși și șapte locuri și erau mai mari.

Povestea mașinilor ARO continuă, pentru că unele dintre ele au ajuns să fie transformate. Nicolae Ceaușescu, spre exemplu, se bucura de limuzine pentru vânătoare, cu motoare străine, dar și cu o serie de dotări interesante.

Mașina românească despre care se spune că a fost copiată de Mercedes era și 4×4. Și se pare că a fost o sursă de inspirație pentru alte modele care aveau să fie lansate în anii următori. Sau cel puțin așa spun cele mai multe povești.

Nemții povestesc că la uzina Mercedes a fost adus un ARO. Iar acesta a fost punctul de plecare pentru clasa G. Pentru cei care nu știu, modelul G Class a fost lansat de abia în anul 1979. Astfel, producătorul a avut suficient timp la dispoziție.

Iar ulterior, mașina românească se spune că a fost copiată de Mercedes. Deși mai sunt câteva modele în România care mai funcționează, încă din anii ’90 deja era o masina, aceasta era deja considerată o mașină veche.

Astfel, nu mai era achiziționată, iar românii preferau alte mărci. Mulți se întreabă însă ce s-ar fi întâmplat dacă producția ar fi continuat, dar și la ce nivel ar fi ajuns ARO în tot acest timp.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.