Oana Radu: „Băieții nu mă plăceau ca pe o fată, ci ca pe un frate/Nu își permiteau să râdă de mine. Le era cam frică, sincer. Și acum le e”

Update februarie 28, 2024 Oana Radu

Oana Radu este o artistă foarte cunoscută și apreciată de la noi din țară. În vârstă de 30 de ani, artista a trecut de-a lungul timpului printr-o serie de transformări remarcabile. Atunci când a ajuns în lumina reflectoarelor, Oana Radu se confrunta cu kilogramele în plus, fiind criticată pentru aspectul său fizic.

Artista a mărturisit că în copilărie, din cauza aspectului său fizic, a petrecut mai mult timp cu băieții, care o priveau ca pe un frate sau ca pe un partener de joacă. Acest lucru a ajutat-o să înțeleagă ce așteptări are de la un bărbat. În privința criticilor venite din partea celor din jur, Oana Radu susține că acestea nu au afectat-o deoarece ea avea mai de grabă o atitudine respingătoare.

„Băieții nu mă plăceau ca pe o fată, ci ca pe un frate sau ca pe un prieten de joacă. Am învățat foarte multe despre cum să îți impui respectul și despre cum tratează de fapt bărbații femeile și cum trebuie să nu fie femeile.

Faptul că mi-a lipsit figura paternă din viață, pentru că tati nu a fost prezent în toată copilăria mea, m-a făcut pe mine să fiu un băiețel. Cred că chestia asta m-a făcut pe mine să fiu mai greu de atins. Din cauza frustrărilor pe care eu le aveam, eram cam acidă cu toată lumea și nu își permiteau să râdă de mine. Le era cam frică, sincer. Și acum le e”, a declarat Oana Radu, citată de kfetele.ro.

Oana Radu a vorbit despre cum e viața ei după divorțul de Cătălin Dobrescu
Oana Radu, în vârstă de 30 de ani, și Cătălin Dobrescu au divorțat în secret, după ce s-au căsătorit civil în 2020. Artista a acordat recent un interviu în care a vorbit despre cum trece peste momentele dificile, dar și ce s-a întâmplat în căsnicia ei cu cel care i-a fost soț.

„Eu sunt un pic mai polivalentă și multivalentă și mai diferită puțin. Am mai multe personalități, pe unele încerc să le țin destul de ascunse și de asta cred eu că pot să fac mai multe lucruri care să mă reprezinte la fel de bine. Am multe proiecte în desfășurare și multe surprize.

Când am o zi grea, în general aștept să treacă, nu prea ai ce să faci. O iei ca atare, te bucuri de orice lucru îți dă și rezervă viața, pentru că așa trebuie să facem.

Nu prea putem să ne alegem momentele prin care trecem, dar cred eu că e foarte important să vedem binele în tot răul pe care îl trăim, deși e foarte greu uneori. Vă dau un sfat. Când simțiți că aveți multă secreție de cortizol în corp, încercați să faceți un bine, să vă gândiți la cât de binecuvântați sunteți și imediat o să vă reveniți”, a precizat Oana Radu, la „Online story”, potrivit Wowbiz.

Oana Radu și Cătălin Dobrescu au divorțat în mare secret, cei doi confirmând despărțirea mai târziu. În cadrul unui interviu, artista nu a dat detalii legate de motivele despărțirii, preferând să păstreze în continuare discreția.

„Nu o să zic aici! Pur și simplu, dacă oamenii sunt curioși să afle sau dacă vor să le spun, nu am avut un motive anume sau dacă am avut nu e cazul să discutăm aici.

Ideea e că noi stăteam foarte mult timp împreună și cred că uneori dăunează relației, totodată, mai cred că iubirea nu este suficientă și că oamenii trebuie să facă uneori ceva pentru relația lor. Cred că noi am făcut prea mult și treaba asta ne-a suprasolicitat.

(…) Nu-i simt lipsa lui Cătălin pentru că noi am hotărât să încheiem acest capitol și nu-i simt lipsa pentru că nu am timp, muncesc foarte mult”, a spus Oana Radu, în cadrul unui interviu, citată de libertatea.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.