Smiley, la un an de la nunta cu Gina Pistol. „E la fel de bine, de frumos si de vesel în casă și în relația noastră ca și până la căsătorie”

Update mai 14, 2024 Smiley, la un an de la nunta cu Gina Pistol. „E la fel de bine, de frumos si de vesel în casă și în relația noastră ca și până la căsătorie” 1

Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz și au demonstrat că între ei este o iubire sinceră. La început au fost ceva mai rezervați dar, pe măsură ce lucrurile au evoluat, au lăsat pe toată lumea să vadă ce poveste trăiesc ei. La un an de când și-au unit destinele, artistul a vorbit despre cum s-a schimbat relația lor și despre lucrurile pe care le iubește cel mai mult la Gina. Într-un interviu pentru OK Magazine, a mărturisit că nu și-au schimbat atitudinea și comportamentul de când au devenit soț și soție.

„A trecut deja un an?! Mie nu mi se pare nimic schimbat, e la fel de bine, de frumos si de vesel în casă și în relația noastră ca și până la căsătorie, noi suntem la fel unul față de altul, de fapt cu niște vacanțe în plus la activ și mai multă muzică pentru copii în urechi. (râde)
Cred că o relație nu poate fi schimbată de un act, relația își are cursul ei firesc, dinamica ei și în mod normal sentimentele și ceea ce leagă doi oameni se transformă doar odată cu timpul și cu viața, nu odată cu actul”, a spus Smiley pentru OK! Magazine.

Ce apreciază Smiley la soția lui
Când vine vorba despre viața personală, Smiley vorbește cu o mare încântare și cu multă sinceritate. Artistul a mărturisit că nu ar ave niciodată suficient timp să vorbească despre cât de mult o apreciază pe soția lui, lăsând impresia că o divinizează pe cea care l-a făcut tată pentru prima dată.

Artistul spune, însă, că simțul umorului este unul dintre aspectele care îi plac cel mai mult la Gina Pistol. Pe lângă faptul că se distrează foarte mult împreună și formează o echipă perfectă, partenera lui de viață este și o fire grijulie și iubitoare, exact persoana de care el avea nevoie.

Oho, cât timp aveți la dispoziție?! (râde) Încerc să fiu concis. Îmi place mult că are simțul umorului, ne distrăm și râdem mult împreună, cheful ei de viață e molipsitor, faptul că e foarte caldă și iubitoare și mereu alături de oricine are nevoie. O iubesc cu tot ce este”, a explicat artistul pentru sursa menționată anterior, conform playtech.ro.

Smiley subliniază că apreciază tehnologia și beneficiile pe care le aduce, inclusiv în industria muzicală. Cu toate acestea, el consideră că excesul de tehnologie poate fi dăunător, asemenea oricărui alt exces care afectează sănătatea și bunăstarea noastră.

Întrebat despre felul în care gestionează expunerea fetiței sale la ecrane, el explică că Josephine se bucură de o varietate de activități, precum jocuri, dans, cântat și plimbări în aer liber. Cu toate că îi place și să urmărească desene animate și filme pentru copii, acest lucru se întâmplă doar ocazional și în cantități limitate.

Eu sunt fan tehnologie, ne ajută la fiecare pas și până la urmă ea face și ca muzica să nu mai aibă granițe. Tehnologia este uimitoare, este bună, excesul de tehnologie e rău, ca de fapt orice exces în viață care ajunge să dăuneze grav sănătății, minții și sufletului.

Josephine se joacă mult, dansează, cântă, îi place să facem plimbări, dar desigur că-i plac și desenele, și personajele din filmele pentru copii cu prințese la care are acces, însă puțin și foarte rar, cât poate rămâne o bucurie, fără să devină o dependență. E atât de frumoasă și colorată copilăria, mai ceva ca tehnologia”, a mărturisit Smiley.

Smiley spulberă misterul piesei ‘Made in Romania’, care a devenit virală în toată lumea
Într-o postare în mediul online, Smiley a povestit istoricul piesei „Made in Romania”, care, la 17 ani de la lansarea versiunii inițiale, se bucură de un succes imens. Iubitorii muzicii au recunoscut, probabil, similaritatea dintre piesa cântată azi de Ionuț Cercel și hitul din anul 2007 al trupei Simplu, – „Mr. Originality”, pentru că aceasta este piesa, de fapt.

Smiley a avut o reacție extrem de fair play, povestind că nu este deranjat de faptul că hitul trupei Simplu a fost preluat de Ionuț Cercel, după ce a suferit o modificare în privința textului, versurile actuale fiind compuse de Coonect-R…

Piesa Mr. Originality, la care am scris împreună cu Moga și Simplu, și care a avut foarte mare succes în anul în care am lansat-o. După succesul acestei piese, PRO TV a vrut să facă un imn de 1 Decembrie pe melodia piesei „Mr. Originality”, cu Loredana și Connect-R. Și a ieșit nebunia asta… După ce a ieșit piesa varianta asta, „Made in Romania”, a apărut pe internet varianta cântată de Ionuț Cercel.

Nouă ni s-a părut foarte mișto, am lăsat-o să se ducă viral – atunci nu știu dacă a fost virală, nici nu cred că exista termenul de viral pe vremea aia, după care, anul trecut sau acum doi ani, a ieșit o nouă variantă (remixată, cu Alex Velea) și, anul ăsta, spre surprinderea tuturor, a devenit virală peste tot în lume. Concluzia este că muzica este un limbaj universal și e foarte frumos când o grămadă de oameni contribuie la o chestie care bucură o lume întreagă. Bravo vouă, bravo nouă, tuturor, și să fim sănătoși!, a spus Smiley, conform stiripesurse.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.