Mariana Moculescu, despre Gigi Becali care l-a criticat pe Irinel Columbeanu: „Ați văzut ce a pățit Gigi Becali? Acela e un semn de la Dumnezeu, un avertisment, ca să nu mai judece un om care a pierdut tot”

Update noiembrie 23, 2023 Mariana Moculescu îl arată cu degetul pe Gigi Becali care l-a criticat pe Irinel Columbeanu, care și-a pierdut toată averea și a ajuns la un azil.

„Voi mă întrebați dacă îl ajut eu, dar cu ce să îl ajut? Spuneți-mi voi! Ce să îi fac eu?„, a fost reacţia nervoasă a patronului de la FCSB, când a fost întrebat dacă îl va ajuta pe Columbeanu. Becali a fost „taxat” de fosta soţie a lui Horia Moculescu, scrie as.ro.

Irinel Columbeanu

Mariana Moculescu e sigură că Gigi Becali a primit un semn de la divinitate în momentul în care a făcut accident cu bolidul de 500.000 de euro. Omul de afaceri a dat declaraţii la poliţie după ce a juns cu limuzina pe care o conducea într-un şanţ.

“Ați văzut ce a pățit Gigi Becali cu accidentul de mașină? Acela e un semn de la Dumnezeu, un avertisment, ca să nu mai judece un om care a pierdut tot. Ce l-a mai judecat pe Columbeanu într-un interviu”, a comentat Mariana Moculescu la o postare a lui Irinel Columbeanu.

Irinel Columbeanu nu îşi permite să plătească cheltuielile lunare. Primeşte o pensie de 1.900 de lei de la stat, dar ar trebui să achite 7.000 de lei lunar numai pentru azilul din Ghermăneşti.

Din ultimele informaţii, fostul milionar s-a enervat şi e gata să fugă din azil. S-au aflat şi care sunt motivele din spatele deciziei incredibile.

Nu știu cât va mai sta aici. Eu nu pot să divulg problemele lui interne. Irinel Columbeanu m-a rugat să nu mai comunic situația lui personală. Dacă îl ajută cineva sau nu, nu pot să spun. Dumnealui s-a supărat. Au apărut unele informații care nu i-au convenit. Eu îi respect decizia„, a declarat patronul azilului din Ghermăneşti, Ion Cassian, pentru fanatik.ro.

Gigi Becali s-a năpustit asupra lui Irinel Columbeanu

Latifundiarul din Pipera nu îşi explică cum a reuşit Irinel Columbeanu să rămână fără avere şi le cere fostelor iubite să îl ajute.

„Tată, normal că îmi pare rău de cum a ajuns Irinel Columbeanu, iar eu cu ce să îl ajut acum? Spuneți voi? Ce să îi fac eu? Însă, eu sunt curios unde îi sunt toți banii lui? Voi știți? Cum poți să pierzi așa dintr-o dată atâția bani? Trebuie aflat cum de a ajuns el la sapă de lemn.

Eu cred că totuși Monica (n.r. fosta sa soție) și fata lui îl vor ajuta. Nu cred că îl vor lăsa așa, iar cineva cred că îi plătește azilul ăla, că nu oricine se duce la un asemenea azil. Pe Zina am ajutat-o atunci că săraca ajunsese foarte rău, dar eu refuz să cred că Irinel chiar nu mai are nici măcar doi lei. Vezi, în viața asta trebuie să ai mare grijă cum îți administrezi averea.

Voi credeți că eu nu puteam să sparg banii în petreceri pe yacht-uri sau să îmi iau vreun avion? Și puteam să îmi cumpăr și yacht. Și acum pot, dar tată, eu sunt Gigi Becali și știu ce vreau de la viață. Totuși, eu cred că măcar o femeie sau două, mă refer la cele care au fost în viața lui Irinel îl pot ajuta!

Voi mă întrebați dacă îl ajut eu, dar cu ce să îl ajut? Spuneți-mi voi. Eu cred că și Romanița (n.r. fosta iubită a lui Irinel Columbeanu) îl mai poate ajuta, poate că l-a și ajutat în trecut. Însă, da, e trist să vezi cum astfel de oameni din bogătași ajung săraci. Treaba e că, dacă nu ai grijă de tine, viața te aduce unde te aduce„, a declarat Gigi Becali la prosport.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.