Adrian Sînă și Anca Serea au împlinit 8 ani de căsnicie. „Încă mă simt norocos să fiu alături de tine, să te iubesc și să te admir în fiecare zi. Mulțumesc pentru fiecare moment minunat și pentru tot ce am construit împreună”

Update noiembrie 8, 2023 Adrian Sînă și Anca Serea formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la noi din țară. Cei doi sunt un exemplu pentru fanii lor, având și o familie destul de numeroasă. Astăzi, se împlinesc 8 ani de când și-au spus „Da” și au avut parte de o nuntă de vis la un restaurant din nordul Capitalei.

Odată cu trecerea anilor, artistul și soția sa se iubesc tot mai mult și reușesc să treacă împreună peste momentele dificile pe care le întâmpină, atât pe plan personal, cât și profesional. Pe rețelele de socializare, Adi Sînă i-a făcut o declarație specială soției sale, postând și câteva fotografii de la nuntă.

Anca Serea

Cântărețul spune că se simte norocos alături de soția sa și recunoaște că o admiră zilnic. La finalul postării, a scris cât de mult o iubește.

”La 8 ani de la ziua în care ne-am unit destinele, încă mă simt norocos să fiu alături de tine, să te iubesc și să te admir în fiecare zi. Mulțumesc pentru fiecare moment minunat și pentru tot ce am construit împreună. Te iubesc! @anca_sina_serea #8AniDeFericire #DragosteaNoastră”, a scris Adrian Sînă pe rețelele de socializare, potrivit spynews.ro.

Fosta prezentatoare TV și artistul sunt părinți pentru șase copii, iar responsabilitățile sunt numeroase. Cu toate acestea, vedeta a vorbit despre rolul său de mamă și cum reușește să facă față provocărilor de zi cu zi.

„Abia aștept prima zi de școală, am emoții mari pentru că cei mici încep noi capitole din viața lor. Moise merge în clasa pregătitoare, Ava merge în clasa a treia, Noah va merge în clasa a 5-a, Sarah în clasa a 10-a, la liceu, David la facultate și Leah la grădiniță. Hai, că sunt toți, șase! (…)

Da (n,r. este o premieră), în primul rând pentru Leah, care va merge la grădiniță și pentru Moise care va merge la școală, pentru prima dată! (…) Nu (n.r. – împarte copiii cu Adrian Sînă), mergem în familie.

Avem noroc că școala la care merg copiii face parte din cartierul nostru și ne despart doar câteva case. Și datorită acestui fapt, ne ajută foarte mult că putem să ne organizăm mai bine și să ajungem mai repede și în timp”, a dezvăluit Anca Serea, citată de romaniatv.net.

Amestecul minune prin care Anca Serea ține răceala la distanță

Vedeta este o susținătoare a tratamentelor naturiste. Apelează la acestea în primă fază, dar nu înainte de a consulta medicul. Anca Serea le dă copiilor suplimente și are grijă ca în dieta lor să fie cât mai multe fructe și legume. Datorită acestei prevenții, membrii familiei sale nu se confruntă deseori cu răceli.

„La cei mari nu mă mai panichez, la cei mici e puțin mai dificil. În primă fază, vorbesc cu doctorul și încerc să-i tratez acasă. Folosesc diverse produse naturiste pentru început. Apoi, în cazul în care se agravează situația, mergem la doctor pentru tratament. Le dau copiilor multe suplimente, mănâncă și multe fructe și legume. Având un stil de viață sănătos și o alimentație adecvată, virozele nu apar atât de des la noi în familie”, a mai spus Anca Serea, citată de evz.ro.

Pe lângă o alimentație sănătoasă, soția lui Adi Sînă face un amestec minune, care ține virozele la distanță. Nu este nimic complicat sau costisitor, ci sunt câteva ingrediente pe care le găsim în majoritatea caselor. Pentru a avea o bună imunitate, Anca Serea le dă copiilor săi miere cu lămâie, ghimbir și scorțișoară.

„Avem un fel de rețetă pentru imunitate. Toată familia mănâncă miere cu lămâie, ghimbir și scorțișoară, pentru o imunitate corespunzătoare”, a adăugat Anca Serea.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.