Regula casei stabilită de Anca Serea pentru cei 6 copii. Ce trebuie să facă familia ei în fiecare seară

Update aprilie 24, 2024 Regula casei stabilită de Anca Serea pentru cei 6 copii. Ce trebuie să facă familia ei în fiecare seară 1

Anca Serea și Adi Sînă sunt căsătoriți din 2015 și au șase copii. Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri, deși în urmă cu ceva timp au trecut prin momente complicate, fiind la un pas de despărțire. Recent, artistul a împlinit 47 de ani, iar soția lui a făcut un gest neașteptat.

„Îl surprind în fiecare zi cu iubirea mea! Am amenajat un colț al casei. Ne doream să îl amenajăm amândoi! În timp ce el era plecat de acasă am chemat echipa și în aproape două ore am ales mobila, accesoriile, covorul și așa mai departe! I-am pus un bilețel. Ne cunoaștem destul de bine și cam știm ce ne dorim!

Eu zic că nu ne trebuie neapărat o zi foarte specială ca să ne celebrăm, să ne arătăm susținerea și respectul! De câte ori știm că celălalt își dorește ceva ne facem mici surprize! Spre exemplu, el când pleacă în călătorii îmi aduce, de regulă, pantofi. Îmi mai cumpără din când în când câte o geantă. Depinde! Flori îmi ia foarte multe.

Pantofi și un buchet de flori! (n.r. – i-a luat ultima oară de ziua ei) La mine e simplu, cam știe ce îmi place. Fără dar și poate copiii sunt cel mai frumos dar! Familia noastră frumoasă este un cadou reciproc!”, a spus Anca Serea pentru Ego.

Anca Serea are o regulă atunci când vine vorba despre cină
Anca Serea preferă să mănânce alături de toată familia, iar, ulterior, se ocupă de programul de somn al micuților. Toată familia trebuie să respecte această regulă impusă de prezentatoarea TV, scrie libertatea.ro.

„Luăm cina împreună cu toții, e regulă! Nu prea sunt fani atunci când vine vorba despre televizor, mai degrabă se joacă pe niște gadgeturi! În jur de ora 9, 9 și jumătate ne pregătim de somn, facem duș fără excepție. Cam ce se întâmplă în fiecare familie! Eu mă ocup 100% ca să îi adorm, să le citesc povești, să stau cu ei. Ulterior, mă mut în camera cealaltă! Nimic foarte special!”, a mai adăugat Anca Serea.

Anca Serea a mărturisit ce părere avea despre Adi Sînă când l-a cunoscut
Vedeta a povestit că, înainte de a merge la o primă întâlnire cu actualul ei soț, nu avea o părere prea bună despre el. Totuși, Adrian Sînă a luptat mult pentru a-i schimba părerea Ancăi și pentru a o cuceri.

„Era un artist, imaginea era creată, din păcate, și nu era una foarte bună, dar între timp mi s-a schimbat. Adi a făcut primul pas, bărbatul întotdeauna clar. A insistat foarte mult să ne întâlnim, mi-a cerut numărul de telefon, l-a notat pe un șervețel, m-a sunat vreo 2-3 săptămâni și până la urmă am acceptat să ieșim împreună. Prima mea întâlnire oficială cu Adrian a fost la o cină la un restaurant cu specific libanez, mâncarea noastră preferată, și aceea a fost prima cină. Eram foarte emoționați amândoi. Parcă ieri a fost”, a povestit Anca Serea, citată de romaniatv.net.

Atunci când l-a cunoscut pe celebrul cântăreț, Anca Serea era deja mama a doi copii, pe care îi creștea singură după ce fostul ei soț a murit. Vedeta a recunoscut că a stat puțin pe gânduri până să le facă cunoștință copiilor săi cu Adrian Sînă, însă între aceștia s-a creat o legătură deosebită încă de când s-au văzut pentru prima dată. Potrivit Ancăi Serea, soțul său și copii ei din primul mariaj s-au înțeles întotdeauna foarte bine, lucru care rămâne valabil și în prezent, chiar și după ce în familia lor au mai apărut 4 copii.

Clar, niște gânduri au fost acolo, dar am simțit că este un om special și e un om foarte bun și că David și Sarah îl vor iubi. Timpul a dovedit că s-au înțeles și se înțeleg în continuare”, a mai declarat vedeta.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.