De ce l-ar fi părăsit Viviana Sposub pe George Burcea. „El a fost șocat. Bănuiește că Viviana ar avea pe altcineva”

Update august 12, 2023 Acum o lună George Burcea și Viviana sposub își anunțau despărțirea, după 3 ani de relație, spre surprinderea tuturor. Iată că acum au ieșit la iveală amănunte noi, conform cărora ea ar fi fost cea care a decis să se despartă de actor. Se pare că George Burcea a fost pus în fața faptului împlinit, deși, după câte se pare, el însă are sentimente pentru Viviana și nu se aștepta la acest deznodământ.

Când toată lumea se aștepta să audă bătând clopotele de nuntă, a venit, din păcate, despărțirea… O despărțire care a fost surprinzătoare chiar și pentru actor, după cum afirmă surse din proximitatea fostului cuplu.

George Burcea

I-a spus că sentimentele s-au consumat, apoi i-a invocat fel de fel de motive absurde, lucruri care existau și în urmă cu 3 ani, atunci când l-a cunoscut pe George. El a fost șocat, nu i-a venit să creadă, a sperat că ei îi va trece. Ba chiar bănuiește ca Viviana ar avea pe altcineva. De vorbit nu mai vorbesc. Decât foarte rar, si atunci pe diferite subiecte, nu despre ei.

George a stat de vorbă și cu mama Vivianei, și cu sora. A sperat că ele o vor îmbuna, însă nimeni nu știe cu adevărat ce este în mintea Vivianei. Să vii după câteva luni frumoase petrecute în America și să spui că nu-l mai iubești este absolut devastator.

George se află într-un moment dificil al vieții sale, momentan este bulversat și a început să realizeze că ea realmente nu se mai întoarce. A tot sperat în tot acest timp‘, au declarat apropiați ai celor doi pentru Cancan.ro.

Despărțirea, anunțată de Viviana

De altfel, cea care a anunțat despărțirea lor a fost Viviana. Fără să intre în amănunte, aceasta a cerut discreție, lăsând să se înțeleagă că nu este dispusă să intre în detalii cu privire la separarea de George Burcea.

Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate‘, a fost mesajul transmis de Viviana Sposub pe Instagram, conform VIVA.

Pozele cu ei împreună au dispărut de pe paginile lor de social media și acum pare că nimic nu i-a legat… Totuși, recent actorul a lăsat un mesaj într-un InstaStory care spune totul despre starea sa de spirit actuală. Chiar dacă în fotografii e vesel alături de fetițele lui sau de prieteni, este clar că pentru George Burcea nu este o perioadă bună, iar rana produsă de despărțirea de Viviana încă nu s-a vindecat complet.

„Lasă să te doară, până când nu mai doare’, este singurul mesajul transmis de George Burcea pe rețelele de socializare, potrivit Avantaje.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.