Elena Merișoreanu, un nou atac dur către Angela Rusu: „E frustrată. Probabil are frustrările ei, să fie sănătoasă Cine este ea? Nu era cazul să mă evalueze ea pe mine, pe Laura Lavric. Chiar și pe Saveta Bogdan”

Update august 2, 2023 Elena Merișoreanu a lansat un nou atac dur către Angela Rusu, după ce cea din urmă a numit-o rea, perversă și fără talent, în emisiunea lui Măruță. Elena Merișoreanu îi bate acum obrazul Angelei Rusu și susține că, în comparație cu ea, aceasta a cântat 37 de ani la Rapsodia Română și are numeroase premii și diplome în palmares. Iată ce declarații ne-a făcut Elena Merișoreanu!

Nici nu o cunosc prea bine, nu știu dacă am vorbit de două ori cu ea în viața mea. Cine este ea? Nu era cazul să mă evalueze ea pe mine, pe Laura Lavric. Chiar și pe Saveta (n.r. – Saveta Bogdan). Ea nu și-a părăsit postul, are cântece frumoase în radio. Pe când la asta eu nu am auzit ce cântece are sau ce cântă ea. Eu am văzut-o tot în rochii… Nu știu.

Elena Merișoreanu
(Elena Merișoreanu)

O fi vrut și ea să iasă dintr-un con de umbră. Dacă spunea de Lelea Floarea din Dâlga, nu mai era interesant. S-a luat și de Nicoleta Voica din Banat… de Vlăduța Lupău, de Lorennsa. Asta e, ce vrei.’, a declarat Elena Merișoreanu, pentru viva.ro.

Elena Merișoreanu este de părere că Angela Rusu ar fi frustrată. Cea dintâi a ținut să precizeze că a lucrat 37 de ani la unmare ansamblu și a primit numeroase premii și medalii în cariera sa.

‘Ce pot eu să spun că am fost evaluată de oameni grei din folclor și muzică. Am 37 de ani la Rapsodia Română. Îți dai seama? Câte concursuri, câte premii internaționale, am fost premiată de Guvernul României pentru activitate îndelungată în folclor și în autenticitate. Am diplome, am medalii…‘, a mai declarat Merișoreanu.

Totuși, Elena Merișoreanu susține că îi dorește numai bine mai tinerei sale colege.
Vai de capul meu. Nici nu are rost să îmi mai răcesc gura cu asemenea personaje. E frustrată. Probabil are frustrările ei, să fie sănătoasă. Eu îi doresc numai bine, să îi dea Dumnezeu bine. Dați un telefon în radio și întrebați câte piese are ea și câte am eu! Asta spune tot! Ne împiedicăm de toate cioturile… hai să fim serioși’, a declarat Elena Merișoreanu, pentru viva.ro.

Angela Rusu a spus despre Elena Merișoreanu că nu are talent. „ Elena Merișoreanu nu are talent. Al doilea nume e Saveta Bogdan”, a spus Angela Rusu, în cadrul emisiunii TV.

În cadrul rubricii „Spui tot sau îți ia gura foc” din emisiunea lui Cătălin Măruță, Angela Rusu a primit o întrebare neașteptată. „Cine crezi că este cel mai prefăcut cântăreț de muzică populară”, a fost întrebarea care a stârnit-o pe Angela Rusu.

Cântăreața de muzică populară nu a stat mult pe gânduri și a spus: Laura Lavric. „Am avut un scandal monstru. Chiar colegii tăi m-au sunat, pentru un spectacol la Roma, pentru că eu eram un pic mai mare pe afiș decât ea, și a făcut mare scandal și a vorbit foarte urât la adresa mea și ce cânt, că nu știu să cânt, că nu a auzit de mine.

Și a sunat la Roma și a zis dacă nu o dați jos de pe afiș, eu nu mai vin și bineînțeles, organizatorii au zis că «Doamnă, nu veniți, noi nu schimbăm». M-a făcut în toate felurile, e cea mai prefăcută, pentru că vorbește de toți artiștii, nu doar de mine. Vorbește foarte urât, acum e cu tine la masă, ai plecat de la masă și te-a bârfit în secunda doi. Oamenii au multe fețe”, a declarat la PRO TV Angela Rusu, conform Libertatea.

În continuare, aceasta a fost întrebată care ar fi cele trei cuvinte care o caracterizează pe Laura Lavric și a răspuns din nou fără ezitare: „Perversă, rea și invidioasă” (…). „Doamna cântecului românesc, moldovenesc, ce hit aveți, nu vă supărați, pe care îl cântă toată lumea la nunți, vă rog? Oare ce caut aici lângă Măruță, invitată de ani de zile? (…)”, a mai zis ea.

Laura Lavric nu a vrut să facă comentarii pe acest subiect. „Nu mă interesează! Lăsați-mă în pace! Hai, pa!”, a răspuns artista de muzică populară.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.