Primele imagini cu Marian Olaianos și amanta. Comentatorul TVR, filmat când își agresează fizic colega

Update iunie 13, 2023 Marian Olaianos

Marian Olaianos a fost dat afară de la TVR după o idilă cu o colegă care s-a terminat cu scandal.  Jurnalistul sportiv a susținut de-a lungul timpului că el ar fi fost hărțuit sexual de colega sa!În imaginile obținute de Libertatea se observă cum Nadine Vlădescu îi reproșează ceva lui Marian Olaianos, iar acesta își pierde cumpătul, o ia de gât pe colega lui și o lipește de un zid!

Cei doi intră valvârtej. Olaianos primul, urmat de Vlădescu, care gesticulează repetat spunându-i ceva. Cei doi trec pe lângă un automat de cafea și un panou informativ cu sigla TVR. Totul durează doar 14 secunde. În dreptul scărilor, Olaianos se întoarce brusc către Nadine, o prinde cu mâinile de gât și, în timp ce o scutură de cap, o împinge cu brutalitate în perete.

Primele imagini cu Marian Olaianos și amanta. Comentatorul TVR, filmat când își agresează fizic colega 1

Primele imagini cu Marian Olaianos și amanta. Comentatorul TVR, filmat când își agresează fizic colega 1 Primele imagini cu Marian Olaianos și amanta. Comentatorul TVR, filmat când își agresează fizic colega 3

După câteva secunde, jurnalistul sportiv se retrage, revine la scări, urmat de aceasta. Ea se ține de gât cu mâna dreaptă. E momentul în care, după ce urcă niște trepte, privirea lui Olaianos se intersectează cu camera de supraveghere.

Cum s-a apărat Marian Olaianos: “Nu am lovit-o”

În fața comisiei TVR, Olaianos a spus că Nadine Vlădescu îl hărțuia și îl amenința că îl va compromite în fața familiei. Urmărit de aceasta în curtea și pe holurile TVR, Olaianos a reacționat în acea zi: „Aflându-mă într-o stare de maximă tensiune emoțională și în încercarea de a mă apăra, am împins-o la perete, apucând-o de zona gâtului. Dar nu am lovit-o!“, a explicat el comisiei, potrivit Gazeta Sporturilor.

Nadine Vlădescu a răspuns afirmațiilor lui Olaianos din interviul publicat de GSP.ro pe 15 februarie: „Așa cum am precizat și în fața Comisiei, dar și în plângerile penale împotriva agresorului meu, acesta m-a înjurat, m-a lovit cu palmele, cu pumnii și cu un set de chei în cap, peste față, urechi, brațe, corp, m-a strâns de gât, m-a dat cu capul de perete și m-a lovit cu pumnul în sânul drept.

La momentul strangulării și lovirii cu capul de perete, surprins de filmarea din clădirea Președintelui – Director General (care arată doar o mică parte a agresiunii), el s-a asigurat – și înainte, și după agresiune – că nu vine nimeni și nu-l vede nimeni lovindu-mă”.

Marian Olaianos, concediat de TVR

Pe 11 martie, TVR anunța concedierea lui Marian Olaianos. Acesta anunțând că va contesta decizia la Tribunal, dar şi-a retras plângerea. Joi, 9 martie, reprezentanții SRTv i-au înmânat lui Olaianos decizia de sancționare cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, anunță acasa.ro.

Decizia a fost emisă ca urmare a raportului comisiei de cercetare disciplinară, elaborat în baza sesizării depuse de Nadine Vlădescu, în luna octombrie 2022, privind fapte de violență fizică și verbală a unui angajat al TVR – jurnalistul M. Olaianos – asupra sa, însoțită de certificat medico-legal și de alte documente medicale.

Având în vedere faptul că, în perioada 19 decembrie 2022 – 8 martie 2023, Marian Olaianos s-a aflat în concediu de odihnă și medical, jurnalistul a primit decizia astăzi, 9 martie, când a revenit la serviciu.

Totodată, în cadrul audierii din data de 9 decembrie 2022, Marian Olaianos a declarat în fața comisiei următoarele: «aflându-mă într-o stare de maximă tensiune emoțională, în încercarea de a mă apăra, am impins-o pe Nadine la perete, apucând-o de zona gâtului».

Marian Olaianos, 48 de ani, este căsătorit și are doi copii. El este unul dintre cei mai vechi și mai apreciați jurnaliști din departamentul Sport al postului public: lucra în TVR din 1999, a fost reporter de teren, comentator și a realizat mai multe emisiuni, cea mai de succes fiind Replay.

Nadine Vlădescu e jurnalistă în domeniul cultural de peste un deceniu. A colaborat cu mai multe publicații de profil, a realizat traducerea unor opere literare și a lucrat pe post de interpretă de conferințe.

Este angajată la TVR din 2022 și a fost gazda primei emisiuni de la relansarea TVR Cultural.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.