Adela Popescu, despre Radu Vâlcan: „Când l-am cunoscut, avea succes la femei, acest Don Juan de București. Avea și o relație, două, trei în același timp/ I-am zis”

Update aprilie 5, 2023 Adela Popescu a dezvăluit cum a ajuns să fie iubita lui Radu Vâlcan, dorit de foarte multe domnișoare la acea vreme. Văzând că o curtează, a hotărât să se întâlnească pe ascuns cu el până în momentul în care a știut cu siguranță dacă merită să înceapă o relație.

Eu când l-am cunoscut pe Radu era acest Don Juan de București, absolut normal, un bărbat care arată bine, era și în lumina reflectoarelor, evident că avea succes la femei. Avea și o relație, două, trei în același timp, poate.

Adela Popescu, despre Radu Vâlcan: „Când l-am cunoscut, avea succes la femei, acest Don Juan de București. Avea și o relație, două, trei în același timp/ I-am zis” 1

Nu zic acum că ar fi așa, dar așa s-a mai dus vorba. Când am văzut că mă curtează, primul gând a fost: “Hopa! Eu nu sunt de trecut pe listă! Eu sunt fată serioasă, pe mine nu mă treci pe o listă!”. L-am ținut în standby până când m-am lămurit.

I-am zis: “Uite ce se întâmplă, dacă vrei să ne vedem, ne vedem pe ascuns până când îmi dau seama care sunt intențiile tale!”. Asta după ce mi-am dat seama care sunt ale mele. Îmi plăcea și mie foarte mult și am zis că până nu mă asigur că treaba este serioasă, eu nu!

Până nu m-am lămurit și am știut exact că e dragoste și e ceva special, nu ne-am afișat. Când a fost clar, am și plecat în Bali. Am plecat cu doi prieteni în Bali, acela a fost momentul”, a mărturisit Adela Popescu, pentru ego.ro.

Recent, celebra actriță susține că se simte împlinită și puternică de când l-a cunoscut pe soțul ei, Radu Vâlcan. Acesta i-a fost alături în cele mai grele momente și a susținut-o mereu, ajutând-o să aibă încredere în forțele proprii.

Mă simt mai des cea mai puternică de pe pământ, de câțiva ani, de când l-am întâlnit pe soțul meu, el m-a ajutat foarte mult în asta. Dacă ar fi să numesc elementul cel mai important care m-a ajutat să ajung acolo unde mi-am dorit… sunt foarte empatică, sunt foarte profundă și cred că și amuzantă”, a mai povestit vedeta, potrivit Evz.

Adela Popescu și Radu Vâlcan, părinții a trei copii

Actrița și prezentatorul au avut o nuntă de vis în anul 2015. Au ajuns și să formeze unul dintre cele mai celebre cupluri din showbiz și s-au remarcat prin emisiuni de succes, ”Vorbește Lumea” și ”Insula Iubirii”, difuzate pe posturi concurente, Protv și Antena 1. În prezent, sunt și părinții a trei băieți, potrivit Fanatik.

n ceea ce privește emisiunea ”Vorbește Lumea”, Adela Popescu nu o mai moderează din vara lui 2022, când a plecat în Republica Dominicană, pentru a prezenta ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, proiect care s-a încheiat în noiembrie 2022. Mulți telespectatori se întreabă dacă actrița va mai reveni la ”Vorbește Lumea” și sunt zvonuri că staff-ul și-ar dori-o înapoi.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.