Adela Popescu, căsnicie cu 3 copii, la 36 de ani: „La noi în casă e foarte multă fericire. Sigur că se mai păruiesc, după care se pupă, dar sunt ore întregi când ei se joacă, își fac jocurile lor”

Update martie 30, 2023 Adela Popescu a povestit cum decurge căsnicia cu trei copii, la 36 de ani. În prezent, artista se află într-o binemeritată pauză de la televiziune, motiv pentru care tot timpul îl dedică familiei.

Acum este mai ușor, în sensul că noi am cunoscut toți acești pași, știm ce urmează. În același timp, sunt foarte multe momente când noi stăm acasă și povestim sau pregătim masa și copiii se joacă unul cu celălalt, iar asta e posibil doar când ei au vârste apropiate.

Adela Popescu, căsnicie cu 3 copii, la 36 de ani: „La noi în casă e foarte multă fericire. Sigur că se mai păruiesc, după care se pupă, dar sunt ore întregi când ei se joacă, își fac jocurile lor” 1

Sigur că se mai păruiesc, după care se pupă, dar sunt ore întregi când ei se joacă, își fac jocurile lor și acum văd că, ușor, ușor, îl integrează și pe Adrian, dar sărăcuțul are doar rol de iedul cel mic, purcelușul cel mic, adică e și el pe acolo.

Dacă reușești să privești detașat, într-o zi absolut normală, la noi în casă e foarte multă fericire. Nu mă refer la fericirea aceea care are legătură cu armonia perfectă, nu. Mă refer la faptul că sunt trei copii sănătoși, care aleargă și chirăie prin casă. Este o foarte mare bucurie să ai asta.

Am discutat cu foarte mulți părinți cărora le-au crescut copiii și spuneau: „Astea sunt cele mai frumoase momente. E cea mai frumoasă perioadă când casa e plină de râsete și vocile lor zglobii, dar sunt și momente când… îți vine să te duci la balamuc!”, a declarat Adela Popescu, potrivit B1Tv.

În ceea ce privește cele mai dificile momente din viața de părinți, Adela Popescu a menționat că acestea nu sunt neapărat legată de un moment sau o perioadă anume, ci pot apărea și într-o zi în care, la prima vedere, totul pare normal.

Momente foarte grele pot să fie și într-o zi absolut normală, în care unul dintre copii face febră, este extrem de indispus și nu reușești să îi intri în grații cu absolut nimic. Și vine celălalt, care nu are absolut nimic, dar are niște nevoi de copil mic. Și mai este și bebelușul, care vrea să mănânce. În momentul acela, te transformi într-un elastic și îți dai seama că nu ai energie să le satisfaci nevoia de tine și de conectare. Cred că asta îmi lipsește cel mai mult. Am de multe ori sentimentul că nu pot să le ofer fiecăruia în parte atât de mult cât merită.

Spre exemplu, acum, cât răspund la întrebări, este ora 20.30, doi dintre copii dorm, iar pe unul îl culcă Radu. Dacă nu reușește în 15 minute, va adormi el și o să se trezească pe la 4 dimineața. Practic, în seara aceasta, când am fi putut sta împreună, săracul adoarme… că e epuizat. Da, e o provocare, dar eu cred că ne vom descurca din ce în ce mai bine”, a mai spus Adela Popescu.

Cum arată viața lor de cuplu de când sunt părinți de trei copii

În ceea ce privește dificultățile din viața de cuplu de când au devenit părinți de trei, Adela Popescu declară că momentele frumoase încep să fie din ce în ce mai dese.

„Încep să rămână din ce în ce mai multe momente plăcute, iar cele foarte complicate dispar odată cu fiecare zi care trece și în care copiii mai cresc un pic. Așa simt. Pe de altă parte, noi avem un ajutor foarte mare, și anume doamna care a venit să ne ajute cu menajul și cu cel mic. E de bază și considerăm că suntem norocoși că o avem”, a declarat Adela Popescu.

De asemenea, Adela Popescu recunoaște că băieții seamănă foarte mult cu Radu:„Aici e o mică păcăleală, pentru că ei sunt blonzi. De aceea ai sentimentul că seamănă cu mine, fiindcă și eu sunt blondă, iar Radu e brunet. Dacă le-ai pune niște peruci brunete, ai vedea cât de mult seamănă cu el în diferite perioade ale vieții lui. Serios! Pe măsură ce cresc, încep să semene din ce în ce mai mult cu el”.

Ce spun Adela Popescu și Radu Vâlcan despre un al patrulea copil?

„Vai, am avut o singură discuție pe tema asta, dar a trecut repede. Întrebarea a fost pusă așa: ‘Dacă am ști sigur, 100%, că al patrulea e fetiță, ne-am băga?’. Am avut așa, trei secunde, și am zis: ‘Nu!’. Și el: ‘Nu, nu, uita de discuția asta’. Zic: ‘Da, uităm repede’.

De la doi la trei emoțional e cel mai ușor, pentru că îi știi toate etapele, nu te mai surprinde nimic, știi și cu diversificarea, nu te mai panichezi, le cam știi. Mă refer acum din punct de vedere al organizării, din punct de vedere financiar.

Adică simplul fapt că de la doi la trei obligatoriu trebuie să schimbi mașina. Nu există nicio mașină normală care să acomodeze trei copii mici, pentru că trei copii mici trebuie să aibă scaune și oricum nu pot călători singuri pe bancheta din spate și tu cu soțul la cafea în față. Îți trebuie un însoțitor, nu știu, se îneacă, vrea să-i dai o jucărie. Se schimbă totul”, a povestit Adela Popescu, în cadrul podcastului moderat de Oana Andoni, potrivit Wow Biz.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.