(Video) Vica Blochina a leșinat la Survivor România, după jocul de imunitate câștigat de echipa Faimoșilor

Update ianuarie 25, 2023 Vica Blochina a leșinat la Survivor România, imediat după jocul de imunitate, câștigat de Faimoși împotriva Războinicilor cu 10 la 6. Ea și-a dus mâinile la față și a început să plângă.

„Îi e rău lui Vica, măi! Doctor! Teo! Domnul Teo”, au strigat Faimoșii când au văzut că Vicăi i s-a făcut rău. Aceasta și-a pierdut conștiența, colegii ei i-au dat cu apă pe față, apoi au întins-o pe bancă, conform Libertatea.

Vica Blochina a leșinat la Survivor România
(Vica Blochina a leșinat la Survivor România)

Treptat, Faimoasa și-a mai revenit și a fost dusă pe brațe la medic de colegii ei de echipă. „N-are aer! Ușor cu capul!”, au mai strigat disperați Faimoșii. Vica Blochina a fost tratată de medicul care e mereu pe platou, la filmările Survivor 2023, în Republica Dominicană.

„Vica nu se află în rândurile Faimoșilor după cum puteți vedea, la finalul jocului a acuzat o stare de epuizare, este în cortul medicului, sub observația domnului doctor.

Vom informa cu amănunte, totul este în regulă”, a spus prezentatorul Daniel Pavel.

Vica Blochina și-a revenit și a făcut declarații despre starea ei de sănătate, după ce i s-a făcut rău.

Nu mă simt încă foarte bine. Mă doare capul foarte tare. Nu știu ce s-a întâmplat pentru că nu îmi amintesc foarte bine. Nu aveam putere nici în mâini și nici în picioare.

Vreau să spun că experiența Survivor România este pentru mine una extrem de grea. În momentele astea îmi doresc să merg acasă. Este foarte greu aici, dar sper să pot intra la joc și să mă fac bine și să fiu puternică așa cum știu”, a spus Vica Blochina, potrivit RTV.

Vica Blochina a leșinat la Survivor România

Survivor România: DOC a avut o criză de nervi și a înjurat ca la ușa cortului

Cu o noapte înainte de proba pentru provizii, o dispută aprinsă a avut loc în tabăra Războinicilor, iar DOC a răbufnit. Acesta a avut o criză de nervi în momentul în care coechipierii săi s-au plâns de lipsa hranei.

DOC s-a contrat mai ales cu noul venit în echipă, Kamara, iar înjurăturile au curs din abundență. „Băi, vezi să nu-ți plesnească vreo venă. Vezi că te-aude toată jungla!“, i-a spus Jorge, încercând să-l calmeze, însă fără succes, anunță Adevarul.

DOC a avut un conflict și cu Vica, chiar în timpul probei. „Ești oribil rău de tot tu, pe bune. Tu, dacă poți să-i dai unui om în cap, tu te simți bine”, i-a spus Vica.

În timpul probei pentru provizii – în urma căreia concurenții primeau trei alimente, orez, fasole și linte – Carmen Grebenișan de la Faimoși s-a luptat cu Andreea Moromete de la Războinici. Deși nu s-a accidentat pe teren, imediat după terminarea probei, Carmen a căzut pe nisip și a avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza epuizării.

Carmen Grebenișan s-a întors la coechipierii ei și a spus cum se simte după ce a fost examinată de un medic. „Mă simt mai bine, dar am o stare asemănătoare cu beția. Am simțit de azi-noapte că nu mi-e bine“, a spus influencerul. Proba a fost câștigată de Faimoși.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.