Cum a ajuns Valentina Pelinel să îşi părăsească fostul soţ pentru Cristi Borcea. „Ne-am cucerit reciproc, și, în timp, sentimentele s-au intensificat”

Update ianuarie 6, 2023 Valentina Pelinel a fost căsătorită prima dată, în 2007, cu Cristian Boureanu. A divorţat apoi de el în 2014, iar patru ani mai târziu s-a căsătorit cu Cristi Borcea. Ea s-a ferit să anunţe de când a început o poveste de dragoste cu fostul patron al lui Dinamo. Totuşi, a recunoscut că l-a admirat încă de când l-a văzut prima dată.

(Reporter: Înainte să fiți împreună, tu și Cristi ați fost prieteni. Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că te-ai îndrăgostit, de fapt, de el?) Nu aș putea numi un moment exact, pentru că totul a curs natural și lucrurile s-au legat de la o zi la alta.


(foto Antena Sport)

Cristi este un bărbat extrem de carismatic, este imposibil să nu îl remarci sau să nu îi admiri personalitatea puternică și energia pe care o emană. L-am apreciat de la primul moment când l-am întâlnit, dar sentimentele mele au evoluat pe parcurs în mod firesc și treptat.

Ne-am cucerit reciproc, și, în timp, sentimentele s-au intensificat și au condus către relația puternică pe care o avem, a declarat Valentina Pelinel pentru viva.ro

Boureanu nu s-a ferit şi a comentat zvonurile că ar fi fost înşelat de Valentina Pelinel cu Cristi Borcea. Acesta a spus că relaţia dintre cei doi ar fi început încă din 2011.

Nu am știut ce s-a întâmplat. Am aflat mai târziu că de pe undeva din 2011 ei au început să aibă o relație (Valentina și Cristi Borcea). Nu știu chiar exact de când, nu m-a mai interesat, oricum mă despărțisem de Valentina.

Îmi aduc aminte că eram pe plajă, în prima zi, și i-am spus Valentinei. M-am uitat la ea și i-am spus că ăsta vrea să te… așa.. și nevastă-sa se dă la mine. Nu există, că ești tâmpit, ești prost, că nu știu ce. Femeia alege. Da, știu, noi facem pe cocoșii, ne încordăm… ea a ales de multă vreme. După aia e un joc”, a spus Cristian Boureanu, potrivit ele.ro.

Cristi Borcea l-a lăsat pe Cristian Boureanu fără soţie

Fostul patron al lui Dinamo a recunoscut că, în momentul în care a văzut-o pentru a doua oară, a decis să facă tot ce depindea de el pentru a fi împreună cu Pelinel.

Când a fost vorba de Valentina, nu am avut scrupule. Când am văzut-o a doua oară am zis, e clar că va fi cu mine și va fi mama copiilor mei. Am fost tot timpul cu ea. Tot timpul. De când am văzut-o, chiar dacă m-am însurat cu Alina, niciodată nu i-am cerut să pună capăt căsniciei cu Boureanu. Ea era într-o relație care scârțâia de foarte mulți ani și ne-am plăcut”, a recunoscut Cristi Borcea, potrivit Antena 1.

Cristi Borcea și Valentina Pelinel și-au separat bunurile înainte de nuntă ca să scape de critici

Valentina Pelinel a mărturisit că ea și Cristi Borcea și-au separat bunurile înainte de căsătorie, ca să închidă gurile rele care o criticau că „vânează” banii afaceristului și au încheiat un contract prenupțial pentru a-și proteja averile.

Foarte multe persoane își dădeau cu părerea despre noi și nu ar fi trebuit să aibă tupeul uitându-ne puțin la viața lor. La noi există boala asta: cel mai pătat să iasă și să atace alte persoane. Vrei să știi care e adevărul? Adevărul e că noi avem separare de bunuri. Eu nu sunt în relația asta pentru bunurile soțului meu. La noi nu se rezumă la bani nimic”, a declarat Valentina Pelinel.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.