Maturizarea lui Răzvan Simion la 40 de ani. „Mi-a fost foarte greu să iert și să spun nu. La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine”

Update mai 10, 2024 Maturizarea lui Răzvan Simion la 40 de ani. „Mi-a fost foarte greu să iert și să spun nu. La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine” 1

Celebrul prezentator TV a vorbit deschis despre una dintre învățăturile trase din experiențele sale de-a lungul vieții. A mărturisit cât de greu i-a fost să învețe să spună “nu”, nici acum nu excelează la acest capitol. însă este mult mai bine. Matinalul de la Neatza a mărturisit că procesul de a spune „nu” nu este doar o simplă formulă de refuz, ci este, de asemenea, un act de eliberare și afirmare a propriei persoane.

Ca să învăț să spun „nu”, nici acum nu pot pe de-a întregul, mi-a fost foarte greu. Mi-a fost foarte greu să iert și să spun „nu”. Timpul meu, viața mea. Nu mai gândesc în ce am sau nu de câștigat. Pur și simplu mă stoarce chestia asta, mă consumă, ăla ce vrea de la mine? Vrea lucrul pe care mi l-a cerut sau vrea să mă stoarcă de ce am eu mai bun, de tot juice-ul meu, pe care cu greu mi l-am acumulat.

E foarte greu să înveți să spui nu. Acum, fără să fii un om puțin educat și fără filtre și să zici toate lucrurile pe modelul „Ascultă-mă pe mine ce-ți spun. La mine, ce-i în gușă-i și-n căpușă. Eu ți-o zic pe aia dreaptă”. Ce să vezi? Nu mă interesează”, a spus Răzvan Simion, citat de romaniatv.net.

Prezentatorul TV a observat că la vârste diferite, prioritățile și preocupările se schimbă. Dacă la 20 de ani era interesat și afectat de părerea lumii, acum nu mai dă nicio importanță.

La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine. La 40 nu te mai interesează ce vorbește lumea despre tine. La 60 îți dai seama că nimeni n-a vorbit de tine vreodată. Bă, dar n-au avut treaba ta. Bă, eu ți-o zic pe aia dreaptă. Băi, dar te-am întrebat? Negrii ți-s ochii. Lasă-mă.

Mama mea are o vorbă: Mai răruț, că-i mai drăguț. Câteodată ziceam: Măi, dar unde sunt mesele alea mari, cu mulți prieteni?. Măi, o să vezi că pe măsură ce îmbătrânești, e mai bine așa. Și, într-adevăr, e mai bine așa. Lumea nu vrea nimic de la tine de-adevăratelea”, a mai spus Răzvan Simion.

Răzvan Simion, impresionat de meseria de arhitect a Dalianei
Daliana Răducan a vorbit despre relația cu Răzvan Simion, despre cum s-au cunoscut și mai mult de atât cum s-a îndrăgostit prezentatorul TV de ea. Daliana Răducan a povestit în podcast-ul realizat de Elizei Kazan, despre relația cu Răzvan Simion. Ea pare convinsă de faptul că meseria ei a contat foarte mult pentru Răzvan.

„Cred că a fost impresionat de faptul că sunt arhitect. Nu cred că s-ar fi uitat la mine altfel, dacă nu aveam o meserie pe care el să o admire. Bineînțeles, chimia și susținerea dintre noi, care sunt foarte puternice. Cred că am îndeplinit toate criteriile de până acum. Noi suntem logodiți de un an de zile și urmează să ne căsătorim vara aceasta”, a spus viitoarea soție a lui Răzvan Simion, citată de ciao.ro.

Daliana Răducan a mai spus că Răzvan a dorit un om pe care să se poată baza și care să îi fie alături în procesul său de dezvoltare. Prezentatorul TV a dorit să își clădească o viață frumoasă, iar Daliana este aleasa.

„Cred că el și-a dorit un companion de viață pe care să simtă că se poate baza, cu care să simtă că se poate dezvolta, cu care știe că poate să își clădească o viață frumoasă. (…) Am plănuit toate detaliile. Am început, am dat drumul la rochia de mireasă, am trimis invitațiile”, a declarat Daliana Răducan.

Răzvan Simion și-a găsit fericirea alături de Daliana, o arhitectă remarcabilă. Cei doi au preferat să păstreze discreția și să își țină viața personală cât mai departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, de data aceasta, Daliana Răducan a dezvăluit detalii despre nunta lor și ce planuri au pentru ziua cea mare.

„Cred că am îndeplinit cumva criteriile până acum. Noi suntem logodiți de aproape un an și urmează să ne căsătorim vara aceasta. Cred că el și-a dorit un companion de viață pe care să simtă că se poate baza, cu care să simtă că se poate dezvolta, cu care știe că poate să își clădească o viață frumoasă. (…) Am plănuit toate detaliile. Am început, am dat drumul la rochia de mireasă, am trimis invitațiile.”, a declarat Daliana Răducan, potrivit elle.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.