Andreea Bălan a dezvăluit cum își educă fetițele, după divorțul de George Burcea. „Deși eu le răsfăț, eu le explic că mami muncește, mami aleargă și că trebuie să apreciem jucăriile, să nu le stricăm, că alți copii poate nu au”

Update noiembrie 19, 2022 Andreea Bălan a făcut mărturisiri emoționante despre fetițele sale, Ela și Clara și dezvăluie care este modul în care a ales să le educe.

„Ele mereu mă întreabă când vin acasă ce le-am adus. Clara, mai ales, îmi zice «ce-ai adus azi?». Ieri (n.r. – luni) le-am adus medicamente, pentru că sunt răcite, zilele acestea stau acasă, nu le-am dus la grădi, dar în general le aduc ceva mic, simbolic. Așa făcea și mama mea cu mine. Când venea de la serviciu îmi aducea ceva.

Andreea Bălan a dezvăluit cum își educă fetițele, după divorțul de George Burcea. „Deși eu le răsfăț, eu le explic că mami muncește, mami aleargă și că trebuie să apreciem jucăriile, să nu le stricăm, că alți copii poate nu au” 1

Fie că este o bomboană, nu contează, să știe ele că le aduc ceva în oraș. În mașină am tot timpul ceva: bomboane sau bănuți de ciocolată. Dacă se întâmplă să nu am timp să le iau, am în casă un dulap unde am turtă dulce și mă fofilesc cumva, mă duc la sertare, iau turtă dulce și le zic că le-am adus ceva”, a spus vedeta, citată de libertatea.ro.

În rest, jucăriile pe care le avem, multe dintre ele sunt primite. Adică am tot felul de colaboratori care mi le trimit cu drag, personalizate și asta este un motiv pentru care au foarte multe jucării”, a povestit Andreea Bălan.

„Mami săraca a muncit înainte să vină ele pe lume, a muncit mult. Însă trebuie să existe un echilibru pentru că deși eu le răsfăț, cum spui, eu le explic că mami muncește, mami aleargă și că trebuie să apreciem jucăriile, să nu le stricăm, că alți copii poate nu au.

Din când în când ele mai fac câte un ghiozdănel pe care îl dau cadou altor copii. Le ducem la Satele SOS sau facem ceva în acest sens și atunci ele apreciază ceea ce au și nu vor crește niște fetițe care cred că li se cuvine totul”, a mai povestit Andreea Bălan.

Andreea Bălan explică de ce nu își găsește iubit

Vedeta, care face parte din juriul de la „Te cunosc de undeva!”, a divorțat de tatăl fetițelor sale, George Burcea, și a încercat să-și refacă viața, însă nu totul s-a întâmplat așa cum și-a imaginat. Andreea mărturisește că este destul de greu ca o femeie cu doi copii să-și găsească un nou partener.

Am decis ca viața mea personală să nu o mai expun. Pentru că e firesc să nu funcționeze ceva, mai ales după un mariaj, după ce te desparți de tatăl copiilor. O femeie cu copii își reface mai greu viața decât tatăl copiilor. Pentru că copiii sunt la tine, ca mamă, locuiești cu copiii ăia. Ca tu să îți faci o altă relație e un pic mai dificil. Pentru că bărbatul respectiv trebuie să te ia cu copii, cu mamă.

Cu bone, cu tot ce ai tu. Și e un bagaj mare, pe care doar un bărbat adevărat poate să și-l asume și un bărbat care te iubește cu adevărat. Și evident că durează acest proces”, a declarat Andreea Bălan în podcastul lui Țibulcă, potrivit Libertatea.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.