Ungaria a declarat stare de urgenţă energetică. Măsuri drastice în Italia și Spania. România spune că va avea gaz la iarnă

Update iulie 14, 2022 Europa se pregătește de momentul în care Rusia va sista total livrarea de gaze. Ungaria a declarat deja stare de urgență. Autoritățile române dau asigurări că nu vom rămâne fără gaze în această iarnă dar rămâne un mister prețul. Vor nai fi bani la buget pentru compensare?

Guvernul Ungariei a declarat stare de urgenţă energetică şi a aprobat un plan de şapte măsuri în planul energiei, care va intra în vigoare de la 1 august, a anunţat miercuri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează Digi 24.

Ungaria a declarat stare de urgenţă energetică. Măsuri drastice în Italia și Spania. România spune că va avea gaz la iarnă 1

Gergely Gulyas a explicat la o conferinţă de presă că războiul prelungit din Ucraina şi sancţiunile impuse de Bruxelles Rusiei au dus la o creştere dramatică a preţurilor energiei în Europa, provocând o criză energetică pe mare parte din continent.

În acelaşi timp, a devenit clar în ultimele luni că, după cum stau lucrurile, Europa nu va avea, cel mai probabil, suficient gaz pentru sezonul de toamnă şi iarnă, a notat el.

Şeful de cabinet al premierului ungar a subliniat totodată că declararea stării de urgenţă energetică este în interesul protejării familiilor ungare şi a resurselor energetice ale ţării, menţionând că guvernul urmează astfel exemplul altor câteva state europene.

Planul de şapte măsuri ce va intra în vigoare în august cuprinde între altele eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie, interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi.

Măsuri drastice în Italia și Spania

Spania nu e dependentă de gazul rusesc, decât în proporţie de 17%, ba chiar a devenit exportator de gaz pentru Europa, datorită capacității uriașe de stocare a gazului lichefiat adus pe cale maritimă. Chiar şi aşa, și pe spanioli îi așteaptă economii drastice la capitolul energie, anunță Observator Tv.

Pentru a-i ajuta să facă faţă perioadei de criză, guvernul de la Madrid a anunţat că navetiştii vor beneficia de abonamente de tren gratuite începând din 1 septembrie, seniorii cu pensii mici vor primi în plus un ajutor de 60 de euro pe lună, iar elevii de peste 16 ani, o bursă suplimentară de 100 de euro. În plus, impozitele la facturile de energie vor fi tăiate cu 80%.

Spaniolii sunt sfătuiţi să-şi izoleze mai bine ferestrele şi uşile pentru o eficienţă energetică mai mare. În sezonul rece s-ar putea să fie nevoiţi să reducă temperatura din case cu 2 grade sau să nu mai încălzească camerele în care nu stau.

Şi italienii se pregătesc să facă frigul la iarnă. Guvernul recomandă ca în clădirile de birouri temperatura să fie setată la 19 grade. În plus, programul de lucru ar putea fi redus, la fel şi programul magazinelor, care s-ar putea închide cel mai târziu la ora 19.

Autorităţile au anunţat că vor reduce şi iluminatul stradal. Pregătiri pentru austeritatea energetică au mai anunţat până acum Germania şi Franţa. Azi preţul gazelor a crescut din nou, cu aproximativ 22%, după ce ruşii au oprit fluxul de gaze prin conducta Nord Stream 1, aflată în reparaţii.

Ciucă: România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă

Premierul Nicolae Ciucă dă asigurări că România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă, precizând că în acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că „ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre”.

„România va avea suficient gaz în depozitele naţionale, încât să fie acoperit necesarul energetic pentru iarnă. În acest moment, depozitele de gaz metan ale ţării sunt 47% pline, ceea ce înseamnă că ţara noastră a acţionat mult mai repede decât calendarul pe care l-a stabilit Comisia Europeană pentru statele membre”, anunţă premierul într-o postare pe Facebook, anunță Digi 24.

Potrivit acestuia, ținta pentru 1 august este de 46%, iar România a depăşit-o încă din prima jumătate a lunii iulie.

Premierul subliniază că suntem înaintea calendarului european de acumulare a rezervelor pentru iarnă ca urmare a faptului că o mare parte din gazul metan extras în România este stocat.

„Astăzi a fost atins procentul-record de 70% de gaz din producţia internă, trimis în depozitele naţionale!”, transmite şeful Executivului.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.