Munte de gunoaie. Dezastrul lăsat de copii din clasele I-IV într-un autocar: „Am plătit pentru asta”

Update iunie 7, 2022 Un tour operator a publicat o fotografie cu interiorul unui autocar la finalul unei excursii a unor copii de clasele I-IV. În interiorul mașinii, pe culoarul dintre rândurile de scaune se văd “straturi” de gunoaie sădite de grupul de copii.

“Ăsta este comportamentul copiilor și părinților din ziua de astăzi”, a mărturisit acesta, dezarmat, potrivit ziare.com.

Munte de gunoaie. Dezastrul lăsat de copii din clasele I-IV într-un autocar: „Am plătit pentru asta” 1

Situația este de cele mai multe ori identică. În general, spune agentul de turism, este vorba despre copii din clasele primare. Deși li se cere să strângă în urma lor, cei mici rămân indiferenți, iar sarcina de a aduna munții de gunoaie îi revine șoferului autocarului, în cele din urmă.

Dezastrul din poză a rămas după o excursie de doar o zi, în zona Bucovinei.

“Mai sunt și copii educați”, adaugă tour operatorul, însă procentul acestora este prea mic.

Întrebat despre reacția părinților în aceste situații, acesta a răspuns resemnat: Dau replici de genul “Domnule, am plătit pentru asta!”.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.