Răzvan Fodor, la un pas de moarte: ”Se sufoca. M-a luat tremuratul”. Dezvăluirile Irinei Fodor

Update mai 5, 2022 Irina Fodor a povestit cum era să moară soțul ei, Răzvan Fodor, care suferă de o boală cronică ce nu poate fi vindecată, doar controlată.

Prezentatorul emisiunii Burlacu a fost diagnosticat în urmă cu ani buni cu astm, motiv pentru care nu pleacă de acasă fără să aibă asupra sa un inhalator cu eliberare rapidă. Cu toate astea tot există episoade neplăcute.

Răzvan Fodor, la un pas de moarte: ”Se sufoca. M-a luat tremuratul”. Dezvăluirile Irinei Fodor 1

Irina Fodor a povestit recent o întâmplare cu una dintre crizele de astm ale partenerului ei de viață, care s-ar fi putut termina tragic.

„Eram în India și am hotărât, împreună cu restul găștii, să mergem vreo două zile în deșertul Rajasthan, și să dormim peste noapte în mijlocul pustietății… Târziu în noapte, am hotărât să mergem la culcare. Noi am fost o trupă de 8 oameni și dormeam ca sardinele, toți într-un cort.

Când să ațipesc, aud un zgomot ciudat, ca un șuierat. Răzvan mă prinde de mână și îmi spune, în timp ce de abia mai respira: «Inhalatorul». Se sufoca. Afară-beznă, în cort-beznă, iar locația bagajelor noastre – deloc precisă.

Știam că am doar câteva minute ca să găsesc medicamentul și m-a luat tremuratul: am pornit, de-a bușilea și am trecut, prin întuneric, peste capetele, mâinile și picioarele prietenilor noștri în timp ce pipăiam disperată colțurile cortului ca să găsesc borseta mea, în care știam că ascunsesem un inhalator pentru cazuri urgente…”, a povestit Irina Fodor, citat de cancan.ro.

Irina Fodor: ”Inhalatorul a fost de ajuns, de data asta”

Răzvan Fodor a primit în cele din urmă inhalatorul care l-a ajutat să respire corect, partenera sa de viață calmându-se că a reușit să ducă la bun sfârșit misiunea. În prezent, prezentatorul are respectivul medicament oriunde merge, inclusiv în buzunar.

„Știam că el nu se poate mișca și că trebuie să stea cât mai calm ca să poată respira în continuare, iar timpul se scurgea repede. Descopăr borseta, inhalatorul, trec înapoi, prin beznă peste prietenii noștri, ajung la Răzvan: «3, 2, 1, inspiră!».

Din fericire, inhalatorul a fost de ajuns, de data asta. Am mai așteptat puțin, până l-am auzit pe Răzvan că respiră corect și am adormit liniștiți”, a mai adăugat Irina Fodor, potrivit Fanatik.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.