Se dau bani pentru 250.000 de elevi din România! Anunţul a fost făcut astăzi

Update aprilie 21, 2022 Aproape 250.000 de elevi vor primi joi câte 500 de lei în cadrul programului Sprijin pentru România, a anunțat Marcel Boloș, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene.

“S-a operaționalizat una dintre măsurile cuprinse în programul Sprijin pentru România. Este vorba despre elevii care provin din familii sărace, unui număr de 246.000 de elevi astăzi le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în program”, a declarat Marcel Boloș la finalul ședinței de Guvern de astăzi.

Se dau bani pentru 250.000 de elevi din România! Anunţul a fost făcut astăzi 1

Acesta a spus că este vorba de 122 de milioane de lei, care au fost virați joi, scrie Antena3.ro.

De asemenea, ministrul a anunțat că, înaintea sărbătorilor de Paște, peste 1,1 milioane de pachete alimentare au ajuns la persoane din categoriile defavorizate.

“Pachetul acesta de măsuri continuă și cu programul pentru persoanele defavorizate, respectiv 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paști, în echivalentul a 170 de lei. Este vorba de vechea măsură pe care o derulăm cu finanțare din fonduri europene”, a adăugat ministrul.

Pachetul Sprijin pentru România, aprobat de liderii coaliției de guvernare, cuprinde măsuri de sprijinire a economiei și a populației în valoare de 17,3 miliarde de lei.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.