Armata Română angajează noi voluntari. Ce salarii oferă

Update aprilie 4, 2022 Ministerul Apărării Naţionale vrea să recruteze în următorii trei ani 0.000 de voluntari. Aceștia vor fi vor fi chemaţi să se instruiască și să activeze ca rezervişti voluntari pe bază de contract.

„O armată profesionistă are nevoie nu neapărat de carne de tun, ci are nevoie de specialişti, de experţi, de oameni care pot să dezvolte operativ mai complicat, cu armament mai complicat, cu tehnologie mult mai complicată”, spune Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, citat de stirileprotv.ro.

Armata Română angajează noi voluntari. Ce salarii oferă 1

Cât câştigă un voluntar al armatei

Ca să îi atragă, Armata îi şi plăteşte pe rezerviştii voluntari. În perioada când sunt chemaţi la instrucţie, rezerviştii primesc îndemnizaţia unui militar profesionist.

De exemplu un soldat poate ajunge cam la 1.800 de lei. Pentru restul perioadei, când stau acasă şi pot merge la serviciu, rezerviştii primesc lunar 30 la sută din solda de grad şi funcţie, ceea ce înseamnă, tot pentru un soldat, puţin peste 500 de lei.

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale: „În momentul acesta ne interesează în jur de vreo 10.000.”

Între ei, se vor regăsi şi militarii în termen voluntari. Ministerul Apărării lucrează la o lege de introducere a serviciului militar pe bază de voluntariat. Tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani vor putea alege stagii de instrucţie de patru luni.

La final, vor primii contravaloarea a trei salarii medii brute şi vor intra în rezerva operaţională a armatei pregătită pentru înrolare în caz de mobilizare sau război, potrivit epochtimes-romania.com/

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.